Simplu, Oana

     Asta simt ori de câte ori ştiu că mă voi întoarce în acel loc.  Azi, de dimineaţă, după o cafea cu fosta-mi dirigintă şi alte două foste profesoare, i-am călcat din nou treptele. Deodată cu noi, le urca şi un alt fost elev, venit să planifice întâlnirea de 10 ani, elev ce a rostit cele mai însemnate cuvinte ale zilei: "Ce emoţionant e să urci din nou pe scările astea! Aş da toate facultăţile pe anii pe care i-am petrecut în liceu!" .       E atât de fericit momentul când oamenii care ţi-au făcut introducerea în viaţă se bucură să te vadă, îţi observă schimbările, te întreabă curioşi "Ce mai faci?", îţi doresc tot binele din lume, iar apoi te îmbrăţişează. Iar în îmbrăţişarea lor simţi apropiere, energie pozitivă, sinceritate şi dor.   Panoul nostru cu pozele de absolvire tronează în faţa cancelariei, iar poza de grup a clasei noastre stă la loc de cinste, în fosta noastră sală de cursuri. Lumea de acolo s-a schimbat- pe chipurile pro...

Asta mi-aş fi dorit să regăsesc prin geanta-mi încărcată cu tot soiul de tâmpenii azi. Azi, când am petrecut o jumătate de ora agreabilă, pe bancă, la soare, în Piaţa Sfatului. Ca şi cum ar fi putut să cadă şi cerul, că nimic nu ne-ar fi mişcat. Pe noi, Pesicile, zic. Şi promitem solemn că şi la 80 de ani, tot aşa vom face. Că după tot soarele de amiază a urmat o ploaie de toată frumuseţea mai pe seară, asta-i alta poveste. Una peste alta, mi-a plăcut ziua asta. De nume. Cu toţi musafirii, şi toate bucatele îngurgitate doar ca să nu îi fac să se simtă singuri într-ale mâncatului. (Adevăru-i că papa n-a gătit niciodată, dar nu mă aşteptam ca friptura aia sau ce-o fi fost să fie aaatât de bună... miaaam miaaam!) Am desfăcut cadouri- partea asta îmi place. Pentru că-mi plac cadourile. Oricât de mici, îmi cresc nivelul fericirii din corp şi suflet. Am răspuns la enşpe mii de telefoane. Parcă anul ăsta au sunat mai mult decât oricând. Oricum, am ca plan pentru 2010, instalarea de tele...