Simplu, Oana

 Pe repede înainte, pentru că am cam rămas în urmă cu pozele, poveştile şi altele. Imediat ne prinde Înălţarea, şi eu tot la secţiunea Paşte am rămas :).  Deşi am şi uitat că pomii au fost înfloriţi la Braşov (pe cât de repede au înflorit, pe-atât de repede s-au şi scuturat de petale), lunea trecută la noi în sat oriunde-ai fi privit, zăreai mii de flori. Parfumate, a cireş, a măr, sau a corcoduş :). Flori de măr.   Verde şi alb.   De veghe, după râme. Pe drum, ne-am întâlnit şi cu oile. Printre care îi puteţi zări şi fraţii mei, berbecii :).

 În mod surprinzător, mă bucur mult că a plouat. Când plouă e o linişte rară pe stradă, şi nu se aud decât picurii de apă lovindu-se de ferestre.    În ultimele trei zile am resimţit toată oboseala pe care am adunat-o de câteva luni încoace. Ritmul în care trebuie să scriu, să învăţ, să merg la şcoală, să înţeleg, să trăiesc, să iubesc şi să respir s-a accelerat nespus. Şi m-a răpus. De trei zile nu îmi doresc decât să dorm, şi să uit că am un milion de lucruri de făcut.   Astăzi a fost bine. Am dormit dusă azi-noapte, fără să visez, fără să mă agit, fără să merg la Înviere. Mi s-ar părea ipocrit să mă îmbulzesc pentru a aprinde o lumânare, printre oameni care vin acolo doar ca să se afle în treabă, şi doar pentru că aşa se poartă.    Am primit musafiri. Am vorbit îndelung, am ciocnit ouă, am mâncat şi tortul aferent aniversarii mele, căci atunci a fost post şi nu se cădea să îi ispitesc cu lucruri dulci, insiropate şi pline de lapte şi ouă. Am avu...

  Dragilor, tare aş fi vrut să ajung să vă scriu rândurile astea ceva mai devreme, ca să le puteţi citi în tihnă, însă în ultimele zile nici eu nu mai ştiu ce am făcut şi ce n-am făcut. Cu toată aglomeraţia de activităţi, însă, au fost plăcute, la fel cum sunt toate zilele premergătoare unei sărbători-minune, care ţine 3 zile.    Am copt cozonaci, aşa cum v-am povestit data trecută, am (re)făcut curaţenie, am pregătit decoraţiunile, m-am agitat cu felurile de mâncare şi prăjiturile pentru musafirii de mâine, ce să mai, am fost o casnică... sau aproape casnică.    Astăzi am colorat ouăle de Paşte, am pregătit un pandişpan, jumătate umplut cu rubarbă, jumătate cu prune conservate în zahăr, dar am avut timp să mă şi plimb. E tare frumos afară, dacă aţi avea şansa să ieşiţi să vă plimbaţi măcar jumătate de ceas, v-aţi încărca cu o tonă de energie, căci, după părerea mea, e prima zi de primăvară adevărată.    Cu ocazia aceasta, vă doresc să aveţi un Paşt...

  Nu ştiu de ce nu sunt lăsată să dorm. E o stare ciudată care nu mă lasă să mă odihnesc între pernele mele mari şi prietenoase, învelită până deasupra capului, şi să visez frumos. M-am trezit in urmă cu vreo oră, oarecum agitată, cu bătăi de inimă puternice, şi bineînţeles, cu nesomn. Am sub ochiul stâng un cearcăn mai pronunţat, care nu se repetă şi sub cel drept. Nu-i problemă, o să port ochelari de soare dacă voi ieşi azi. Spun " dacă voi ieşi", pentru că am în plan să cozonăcesc. Cu multă umplutură cu mac, cu nucă, cu coajă proaspat rasă de portocale, şi cu mireasma inconfundabilă şi la care nu cred că aş putea renunţa vreodată a cozonacului copt în casă.   Ce ziceam?  Ah, că insomnia e bună. Pentru că pot vedea cum stelele pleacă la culcare (sper ca măcar ele să poată dormi), cum Luna îmi luminează un colţ de cameră (cel mai dezordonat, din păcate...), pentru că, dacă deschid fereastra pot auzi întregul cor de păsări din cartier ţinându-şi recitalul. Ieri dimineaţ...

 Se întâmplă foarte rar să plâng. Dar vineri, când am auzit prognoza meteo, am plâns. Pentru că nu mai rezist în frigul ăsta. Parcă văd că în următoarele zile şi răcesc, cu toate pastilele înghiţite zilnic, iar atunci distracţia va fi completă. Mă nemulţumeşte faptul că am ajuns să trăiesc într-o ţară cu două anotimpuri, în care port haine groase şi cizme şase luni pe an. Nu aşa văd eu primăvara.   Ca şi cum toate astea n-ar fi îndeajuns, m-am lăsat pradă şi depresiei pre-aniversare, căci peste o lună fără 4 zile îmbătrânesc. Nu mult, dar tot îmbătrânesc.    Cireaşa de pe tort ar fi nişte zăpadă de Paşte, în deplină consonanţă cu ouăle înroşite, cozonacul, drobul, tortul pentru ziua mea, şi, bineînţeles, cu bietul Iepuraş. Căruia îi vor îngheţa lăbuţele pe gerul şi zăpada asta aspră de-afară. PS. Mi se pare mie sau pe gerul acela mare din ianuarie nu a fost atât de frig cum este acum?