Simplu, Oana

A fost un weekend plin. Azi iar e luni, şi zic unii că nici iarba n-ar creşte. Ieri am sărbătorit Mihaele, azi-noapte am sărbătorit Mihai. Gabrieli sau Gabriele n-am, de fapt am unul, dar e departe, în Canada. Azi mă sărbătoresc pe mine. Onomastica mea (exceptând Sf. Ioan, care abundă în calendar) e de două ori pe an. Onomastica de Claudia , zic. În aprilie, cu o zi înainte de ziua mea de naştere, şi astăzi. Sunt mucenică . Somn a fost puţin, dar de sărbătorit trebuie să sărbătoresc- mă duc la bancă, mă duc să plătesc facturi, mă cert, şi văd eu ce mai găsesc de făcut. Să aveţi o săptămână frumoasă, dragilor, la sfârşitul căreia să aveţi ce sărbători:D.

În mai puţin de o oră se va fi terminat cu vârsta mea de 19 ani. Nu îmi amintesc cum trebuie să mă fi simţit acum 10 ani, atunci când vârsta-mi a trecut de la cifre înspre numere, adică în pragul a 10 ani, dar acum sunt destul de mare încât să îmi întipăresc senzaţia bine în minte, şi să n-o uit cât voi trăi. Cu totii ştiţi că urăsc Revelionul. Şi acum am şansa să mă explic: adevăraţii ani din viaţă trec cu ocazia aniversării noastre. Anul Nou e aniversarea planetei, a omenirii, a timpului în sine, dacă vreţi, dar nu a noastră. Mă apucasem de scris cu o hotărâre cum rar mi-a fost dată în ultima vreme. Dar acum, încercând să-mi pun ordine printre atâtea şi atâtea idei, care mai de care mai năstruşnice, mă pierd în fraze. Dar nu-i bai, căci cei ce mă înţeleg, îmi vor înţelege şi îmbârligăturile astea. Weekendul ăsta am încercat să mă comport cât mai normal, deşi ştiam că îmi va fi aproape imposibil să nu mă gândesc obsesiv la ziua de luni, şi la cât de mult mă va roade . Pot considera...