Postări

Se afișează postări cu eticheta durere

Septembrie, marţi

Imagine
Astăzi, după o săptămână întreagă de vino-ncoace-du-te-ncolo , mă resimt. Cu dureri de oase, muşchi, mădulare, şi tot ce poate durea într-un corp. Punem la socoteală şi vremea absolut dezastruoasă pentru luna septembrie, rezultând o zi perfectă pentru stat 20 de ore numai în pat. În cele 4 ore de nestat afundată între perne şi pături, am fost să-mi recuperez maman -ul, am mâncat, m-am răsfăţat cu ciocolată şi m-am amuzat pe seama gloriosului conducător al ţării . PS. Fotografia de mai sus este dovada vremii- lumea la 13°, ieri dimineaţă.

Cough, cough!

Imagine
Încerc să mă ondulez într-o poziţie cât mai comodă pe scaunul de la birou, şi să-mi mişc măcar un pic articulaţiile degetelor pe taste. De la tusea ce mă chinuie teribil de câteva zile, mă dor toţi muşchii şi muşchiuleţii trunchiului, iar gâtul mi-a devenit un călău neiertător. Mă doare când înghit, mă doare când tuşesc, mă doare aproape şi când vorbesc. Urechile îmi sunt înfundate, ajungând mai rău decât babele cărora trebuie să li se ţipe direct în timpan în momentul adresării. Ochii imi curg, dar doar atunci când lâncezesc în pat, pe multe perne ridicate, aşezate în aşa fel încât să nu mi se înfunde nasul. Nas care se desfundă atunci când mă-ntorc de pe-o parte pe alta. Febră n-am, deşi mă simt ca şi când aş avea. Nu mai suport niciun soi de pastile, niciun gram de ceai şi niciun fel microbi plutind în jurul meu. Ştiţi care-i faza? Dacă stau afară n-am nimic- nici nu tuşesc, nici nu sunt înfundată, mă simt chiar bine. Ei, cum păşesc într-un interior, de orice fel, începe s...

Weekend de vis

Imagine
Virozată. Simptome încă de vineri, de pe la prânz. Sâmbătă, cu amigdale umflate, tuse de măgar, şi mai pe seară o mică febră. Duminică, vioaie, fără febră şi cu chef de viaţă. După câţiva hectolitri de ceai fierbinte, pumni de pastile şi plicuri de prafuri cu gust de citrice, mâine, luni, voi fi ca nouă.