Simplu, Oana

  Cum s-a topit zăpada, cum au apărut articole, ştiri, blogăreli, pe o temă deja clasică: rahatul câinilor. Am scris şi eu, nu demult, despre acest subiect , nu vreau să revin. Există destul rahat, sub toate formele şi texturile, pe trotuarul din faţa blocului ca să îmi mai doresc să scriu despre el.       Într-un articol dedicat rahatului de câine, citit zilele trecute, autorul credea că, la fel cum nu aşezi copilul pe trotuar pentru a-şi face nevoile, aşa nu ar trebui să laşi nici câinele să îşi facă nevoile pe oriunde şi oricum.   Îl contrazic. Faptul că am un parc în faţa blocului, unde văd chiar şi imposibilul, mă îndreptăţeşte să afirm că nici părinţii de copii nu sunt mai puţin nesimţiţi decât stăpânii de câini.   Să mă explic. S-a împământenit, printre cei care frecventează parcul, ca un colţ al acestuia, care, culmea, e colţul dinspre blocul meu, să fie folosit drept latrină. Acolo, părinţii cu copii, sau chiar copiii singuri, nedresa...

  Sunt atât de nervoasă şi de dezgustată în momentul de faţă, încât îmi cer din start scuze pentru eventualele incoerenţe în scris şi exprimare, precum şi pentru posibilele invective pe care s-ar putea să le scap la adresa unor indivizi.    În după-amiaza vinerii trecute, pe la ora 17.30, primesc un telefon de la un colaborator relativ constant de-ai noştri, care mă roagă (mai avea puţin şi îmi plângea la telefon) să îl ajut cu nişte marfă care trebuia să ajungă degraba la Arad, şi cu o alta care trebuia adusă de la Timişoara la Braşov, luni. Cum s-ar zice, să stric tot weekend-ul unui om, pentru firma şi marfa lor (totul ca să nu pice ei prost în faţa unor colaboratori de-ai lor, o firmă europeană de nota 10 de la noi din oraş). Bonomă cum sunt, i-am zis că totul e ok, îi dau maşină, şofer, îi stric acestuia chiar şi weekend-ul la care era îndreptăţit după o săptămână de muncă, mă împrumut şi de nişte bani pentru motorină, pentru că din pricina unor alţi idioţi care nu ...

  Astăzi, pe la prânz, eram într-un centru comercial şi am intrat să iau o revistă de gastronomie. În faţa mea mai era o femeie, eu stăteam cuminte cu revista în mână şi mă mai uitam împrejur ca să mai văd ce şi cum. Lângă mine apare o individă, de vreo douzecişiceva de ani, după vestimentaţie ospătăriţă/chelneriţă sau ceva de genul. I-am dat revista vânzătoarei, când să scot portofelul, văd că individei de lângă mine, care îşi scosese şi ea nişte bani din buzunar îi cade o bancnotă. În vreme ce îi achitam vânzătoarei preţul revistei, îi şi spun individei că i-au scăpat nişte bani din mână. Mă priveşte ca o vită încălţată, se apleacă şi îi ridică, se mai uita încă o dată, cu o privire de parcă i-aş fi spus cel puţin să-şi culeagă creierul neted de pe jos. Ies din magazin.    Românii ăştia au un comportament... ceva de speriat. Mă gândesc că în momentul în care i-am spus că i-au scăpat banii, i-am făcut un bine, pentru că, din câte ştiu eu, banii nu cresc prin copaci. C...

  Dacă nu-ţi pasă de nimic, nu e bine. Eşti ori cu nasul pe sus, ori nesimţit.   Dacă vrei să-ţi pese de ceva, căruia să-i dedici timp şi muncă, iar nu e bine, dom'le! Eşti luat de prost.     Cel mai bine e al dracului.    Am zis-o şi o zic în continuare că mă simt foarte bine fiind a dracului.  PS. Ştiu că unii au suferit un şoc citind rândurile de mai sus. Nu-mi stă în caracter să scriu astfel de cuvinte, însă până şi eu am o limită.

Sunt seri în care tot ce-mi doresc este să ajung în vârful patului, cu o cană de ceai fierbinte alături, cu o carte numa’ bună de citit, şi multe perne în jur, pentru susţinerea mădularelor ostenite. Şiii, da, sunt seri când până şi EU mă resimt după o săptămână de muncă şi nervi, muuuulţi nervi. Nu cred că cer prea mult. O simplă seară de linişte... nu pe malul Senei, nu în Vegas, ci la mine în cameră, repet, in linişte. Să tot fie vreo lună, o lună şi ceva, de când un vecin, care e şi şef de... scară, administraţie, sau ce-o fi aia- ăl’ de-a întrebat-o pe maman dacă eu sunt, şi dacă nu cumva am întreprins o schimbare de look- ne-a înmânat ţanţoş o invitaţie la nuntă. La nunta fiicei sale cu fiul unui alt vecin. Vecin de etaj cu mine. Avem un perete în comun, dacă nu mă înşel. Aaaaşa, bun. De mers e clar că nu. Nu-mi plac oamenii care-mi sunt vecini şi tocmai pentru că nu sunt o ipocrită nu merg. Plus că nici nu mă salut cu progeniturile ce tronau în front row -ul invit...

Cand te astepti mai putin lumea devine un montagne-russe... Te invarte, si te invarte, si iar te invarte pana te ameteste de tot... Nu m-au tentat niciodata parcurile de distractii, sunt mult prea alerte pentru mine, dar singurul loc de la care nu m-as da inapoi e Disneyland-ul... Cert e ca am dat o definitie mult prea practica conceptului de montagne-russe... Mai degraba am vrut sa descriu cam ce imi provoaca mie auzul acestui cuvant- o stare de deconcertare totala, si un cocktail de multe alte senzatii, intrebari si pareri... Ma gandeam ca viata ia turnuri, intocmai montagne-ului- desi acesta are un ritm nehotarat, stii ca ceva mai rau decat a-ti simti stomacul in gat nu poti pati... In viata, ritmul lucrurilor e ori lenes, ori de-a dreptul izbitor... Orice asteptare are o dezamagire, orice rau are un rau si mai mare, si ajungi la concluzia ca ti-ai dorit schimbarea exact degeaba... N-a fost prost cel care a afirmat ca e rau cu rau, dar mai rau fara rau... Ma tot gandesc la chestia a...

E ora mea de hiperactivitate in momentul de fata, si trebuie sa fac ceva constructiv, cum ar fi sa imi astern ideile aici... Dimineata, mama imi spune ca trebuie sa mearga cu niste hartoage la stampilat la Casa de Asigurari de Sanatate... Nimic de comentat, mobilizat, imbracat, enervat doar un pic in trafic, ajuns la fata locului... Nu stiu ce-a fost in capul meu sa-i spun mamei sa nu apelam la "pilele" de la etaj, ci sa stam si noi cu plebea, la rand... Vreo 30 de persoane in fata, tzanci nu erau multi, doar unul si nu era isteric, ci malnutrit... Glume de prost gust de la niste uzinisti din spatele meu, care mai emanau si niste mirosuri nu tocmai placute... Nesimtiti care se baga in fata fara niciun pic de rusine, sau teama ca si-ar putea lua un pumn in fata de la vreunul mai nervos de fel... Echipa de televiziune iesind din cladire... Scos hartoagele, stampilat- pentru asta am stat la rand 45 de minute... Nimic impresionant ati putea zice, dar ajunsa acasa, pe la ora 19 va...