Simplu, Oana

În ochii mei acuma nimic nu are preţ Ca taina ce ascunde a tale frumuseţi; Căci pentru care altă minune decât tine Mi-aş risipi o viaţă de cugetări senine Pe basme şi nimicuri, cuvinte cumpănind, Cu pieritorul sunet al lor să te cuprind, În lanţuri de imagini duiosul vis să-l ferec, Să-mpiedec umbra-i dulce de-a merge-n întunerec. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Şi azi când a mea minte, a farmecului roabă, Din orişice durere îţi face o podoabă, Şi când răsai nainte-mi ca marmura de clară, Când ochiul tău cel mândru străluce în afară, Întunecând privirea-mi, de nu pot să văd încă Ce-adânc trecut de gânduri e-n noaptea lui adâncă, Azi când a mea iubire e-atâta de curată Ca farmecul de care tu eşti împresurată, Ca setea cea eternă ce-o au dupăolaltă Lumina de-ntunerec şi marmura de daltă, Când dorul meu e-atâta de-adânc şi-atât de sfânt Cum nu mai e nimica în cer şi pe pământ, Când e o-namorare de tot ce e al tău, De-un zâmbet, de-un cutremur, de bine şi de rău, Când eşti e...

Părul tău e mai decolorat de soare, regina mea de negru şi de sare. Ţărmul s-a rupt de mare şi te-a urmat ca o umbră, ca un şarpe dezarmat. Trec fantome-ale verii în declin, corabiile sufletului meu marin. Şi viaţa mea se iluminează, sub ochiul tău verde la amiază, cenuşiu ca pământul la amurg. Oho, alerg şi salt şi curg. Mai lasă-mă un minut. Mai lasă-mă o secundă. Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip. Mai lasă-mă o briză, o undă. Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp. Viaţa mea se iluminează de Nichita Stănescu

"Cât îmi placea s-ating cu palmele urma pasilor tai alergând grabiti peste ape... Cât îmi placea sa adulmec noaptea urma gândului tau întiparit în aer... Si îmi placea, la despartire, sa caut printre raze de luna urma zâmbetului tau. Si doar în urma ta am gasit, printre paiete si soare, cuvinte suflate de vânt. De ce ai uitat?"

Când am nevoie de tine, te strig…. Simplu, ca si cum în strigatul meu ai încapea lânga litere… E o minciuna, desigur, Totusi, e mai mult decât Aceasta lunga si trista asteptare… Te strig si-mi închid ochii si ferestrele Si bâjbâi printre cuvintele pe care mi le-ai spus, Printre peretii pe care i-ai atins… Când am nevoie de tine Totul se naruie, Si te strig…

If you can talk with crowds and keep your virtue, Or walk with kings - nor lose the common touch; If neither foes nor loving friends can hurt you; If all men count with you, but none too much; If you can fill the unforgiving minute With sixty seconds' worth of distance run - Yours is the Earth and everything that's in it, And - which is more - you'll be a Man my son!

If you can make one heap of all your winnings And risk it on one turn of pitch-and-toss, And lose, and start again at your beginnings And never breath a word about your loss; If you can force your heart and nerve and sinew To serve your turn long after they are gone, And so hold on when there is nothing in you Except the Will which says to them: "Hold on";

If you can dream - and not make dreams your master; If you can think - and not make thoughts your aim; If you can meet with triumph and disaster And treat those two imposters just the same; If you can bear to hear the truth you've spoken Twisted by knaves to make a trap for fools, Or watch the things you gave your life to broken, And stoop and build 'em up with wornout tools;

If you can keep your head when all about you Are losing theirs and blaming it on you; If you can trust yourself when all men doubt you, But make allowance for their doubting too; If you can wait and not be tired by waiting, Or, being lied about, don't deal in lies, Or, being hated, don't give way to hating, And yet don't look too good, nor talk too wise;

Lucruri suntem, printre lucruri. Aproape suflete suntem, noi doi, prin soartă asemenea tuturor. Ganduri ca pietrele, uneori stele, lucruri suntem, ce poartă în ele, şi totdeauna,un dor. Pe drumul său fiecare, ne-am duce pe veci undeva… ne-am duce-mpreună, mereu, amandoi. Dar drumul norilor e prea mare în lumea noastră - pentru noi.

Adevarata mâna n-o întind. Nu ating cu ea decât cuvintele. Altfel copacul atins, de mirare s-ar trage în sine însuşi, cum se trage în sine însuşi cornul de melc şi ar deveni un punct. Nu ating scaunul. S-ar trage în sine însuşi şi ar deveni un punct. Nici prietenii nu mi-i ating. Nici soarele, nici stelele, nici luna. Nu ating nimic. Deşi urăsc punctul, Doamne, locuiesc într-un punct .

Sunt drumuri ce ne caută demult. Şi-ajung la noi când noi suntem plecaţi În căutarea lor pe alte drumuri.

Când aripi al meu suflet avea, credeam în toate Iluziile roze… — Eram un semizeu, Zburam spre empireu, Mai sus de gloate… Când aripi al meu suflet avea. Purtam în grai argintul curatelor izvoare, În cuget, visuri roze… — De viaţă mă-ncântam, De soare mă-mbătam, Eram argint şi soare… Când aripi al meu suflet avea. Era ca o-nflorire de zile minunate, De crini şi roze roze… — Zâmbeam copilăros, Voios şi generos, Străin de răutate… Când aripi al meu suflet avea…

Aşa se întâmplă logic, plecăm şi sosim undeva. Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viaţă, poate nu trebuia să plecăm, dar problema nu-i asta, ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva, poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie, nu sosim unde-am vrut dar sosim undeva şi câtă vreme sosim undeva totul e logic chiar dacă logica şi fericirea sunt lucruri total diferite, totuşi am plecat şi am sosit undeva, am greşit drumul, dar am sosit undeva, dar când nu mai sosim nicăieri totul devine ilogic. Spre ce ne ducem dacă nu sosim nicăieri?

Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patimile noastre, urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai puţin de ură, întrucâtva de patimi dar… de dragoste mai ales...

Am invatat ca poti continua inca mult timp Dupa ce ai spus ca nu mai poti Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuieIndiferent de consecinte Am invatat ca sunt oameni care te iubesc Dar nu stiu s-o arate Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat Dar nu am dreptul sa fiu si rau Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul. Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten Oricum te va rani din cand in candIar tu trebuie sa-l ierti pentru asta. Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta. Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea Dar ca TU esti responsabil pentru ...

De ce să auzim şi de ce să avem urechi pentru auz? Atât de păcătoşi să fim noi încât să fim nevoiţi să avem speranţe, pentru frumuseţe şi pentru duioşie, ochi şi pentru alergare, picioare? Atât de nefericiţi să fim noi încât să trebuiască să ne iubim? Atât de nestabili să fim noi încât să trebuiască să ne prelungim prin naştere tristeţea noastră urâtă şi dragostea noastră înfrigurată?

Dacă s-ar putea vreodată Să măsori nemăsuratul, Să cuprinzi nemărginirea, Să stai, străbătând neantul, Să fii nici unul, nici altul. Dacă s-ar putea vreodată Neiubind să fii iubirea, Nesperând să fii speranţa, Nevorbind să fii vorbirea, Negândind să fii gândirea. Dacă s-ar putea vreodată Să auzi neauzitul, Să priveşti în nevăzut Şi să afli neştiutul, Ar urma iar începutul?

când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste. când trebuie să iubeşti nu eşti iubit. când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate. când eşti nefericit nu are sens să o spui. când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine. când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi. când eşti la pământ cine se interesează de tine? cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată? fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine. poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos, nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură. fii lângă mine, ţine cu mine. înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie, fii iubita mea permanentă. hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă. să ne ataşăm, să ajungem la echilibru. dar nu sper nimic. nu primeşte dragoste când ai nevoie de dragoste. când trebuie să iubeşti nu eşti iubit. când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.

Nu mă-mpiedica de-a plange Dacă am darul lacrimei Durerea în plans o poţi înfrange Şi speri ceva în boaba ei. Nu ştii că-n plans de-atîtea ori Poţi să-ntrevezi o rază nouă Şi că-i la fel cum pentru flori E-o reîmprospătată rouă? Nu ştii că plansu-i izbăvire La orice inimă înfrantă? E ultima înveselire Ce-adesea durerea o cantă. Cînd plîngi speranţa nu te-nfrange Şi vezi ceva în raza ei O, lasă-mă, amice–a plange Dacă am darul lacrimei.

Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam. Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai multe informatii, sa produca mai multe copii ca niciodata, dar comunicam din ce în ce mai putin. Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei încete; oamenilor mari si caracterelor meschine; profiturilor rapide si relatiilor superficiale. Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar mai multe divorturi, Case mai frumoase, dar camine destramate. Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unica folosinta, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice stare, de la bucurie, la liniste si la moarte. Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine, dar nimic în interior. Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta scrisoare si în carepoti decide fie sa împartasesti acest punct de vedere, fie sa stergi aceste randuri. Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite, Pentru ca nu vor fi lâ...