Simplu, Oana

  La Palatul Buckingham a avut loc un banchet găzduit de familia regală în cinstea Jocurilor Olimpice. Printre Michelle Obama, Regina Elisabeta a IIa şi diverşi demnitari din ţările participante la Olimpiadă, iată şi mândrii reprezentanţi ai tărişoarei noastre.    Ştiţi cum e, într-un buchet de trandafiri, chiar dacă au si ei spini, tot se deosebesc mărăcinii. Eh, uite tot cam aşa s-au deosebit şi-ai noştri de restul lumii prezente la Londra- Victor Ponta, într-un constum şifonat, care pare mai degrabă pijama de noapte (nu are nicio importanţă preţul costumului, dacă nu ai auzit de fierul de călcat e tot degeaba), Daciana, ştearsă şi banală, mai urât îmbrăcată şi decât dacă ar merge la piaţă să îşi facă aprovizionarea cu murături.   Aş vrea să fi spus macar că sunt ai noştri, cu ei defilăm, însă mă abţin...

    În octombrie 2008 , am început facultatea împreună cu alte circa 170 de persoane. Anul nostru a fost împărţit în doua serii şi în opt grupe. Până anul trecut, am fost în grupa a şasea. Anul acesta am fost în grupa a treia. Acum, în mai 2012 , am pus punct facultăţii împreună cu alte 85 de persoane.   Iar în fotografia de mai sus suntem noi, cei mai curajoşi luptători de pe parcursul celor patru ani, luptători ce vom duce ultima bătălie în următoarele două luni. Două luni la finalul cărora să ieşim învingători şi să avem motive să ne bucurăm şi mai mult decât am făcut-o la cursul festiv şi la banchet!  

E prima data cand sunt rugata sa scriu aici, si chiar nu am idee cu ce sa incep... Inca nu imi dau seama daca a fost real, sau daca a fost doar un vis pe care cu totii speram sa il implinim... E vorba de banchetul nostru, pe care l-am planuit, l-am asteptat si ne-am pregatit pentru el cu sufletul la gura... Ieri scriam ca nu stiu daca as vrea sa treaca... Azi, as vrea sa il mai facem o data, sa mai fim fericiti si eleganti din nou, sa pasim inspre sala de petreceri in rasunet de "Gaudeamus igitur"... Seara ce a trecut a fost adevarata incununare a tuturor anilor petrecuti in Colegiul nostru, si a tuturor momentelor ce le-am impartasit cu totii, in colectivul 12D... Vesel cum era, Adi (USA) imi spunea ca ar fi fost ideal daca pe parcursul acestor 4 ani am fi stiut sa fim cu totii asa, ca aseara... Insa eu cred ca farmecul evenimentelor a stat tocmai in faptul ca am fost cu totii diferiti si am stiut sa ne aratam personalitatea... Spre sfarsit, probabil pentru ca am simtit ca e...

Acum cateva luni, cand auzeam rostindu-se data de 11 Iunie, mi se parea ca nu voi mai ajunge s-o traiesc, imaginandu-mi-o mult prea indepartata... Am avut timp berechet pentru shopping, pentru cumparat materiale, mers la probe si programari... E ora 13:30... Si peste circa 4 ore, ne vom gasi in ipostaza pentru care ne-am stresat de cateva luni incoace, si pe care nu prea ne-o dorim... Eu una n-as vrea sa treaca niciodata, sa ramanem cu un final deschis... Azi, nu suntem fericiti doar pentru banchet, ci si pentru seful nostru, care se poate declara "barbat adevarat"... Nici macar nu stiu daca o pot numi fericire... Relativ sentiment... Nici nu prea stii cand il ai, nici cand il pierzi, nu stii sa-l oferi sau sa il primesti cu bratele deschise... Il putem culege din lucruri simple, sau tanjind dupa ceva maret... Nu-l poti ascunde, dar nu il poti nici mima atunci cand lipseste... Desi pozezi in ipostaze nepasatoare, cu un zambet fals, dar mintindu-te singur ca esti pe deplin mu...