Simplu, Oana

Nu atât de mult după cel din Haiti, cât după cel din urmă cu o săptămână, din Chile, au apărut pe la televiziunile poporului, pe la ştiri, prin ziare, tot felul de oameni de ştiinţă, care mai de care mai luminaţi şi mai avizaţi, ca să-şi dea cu părerea în legătură cu eventualitatea producerii unui cutremur de mare intensitate în viitorul relativ apropiat. Tot de vreo săptămână încoace, mai ales că în data de 4 martie s-au fost comemorat 33 de ani de la cutremurul care a devastat Bucureştiul în 1977, autorităţile şi-au adus brusc aminte de faptul că există sute de imobile, atât în Capitală, cât şi în restul ţării, însemnate cu o bulină roşie, simbol al şubrezeniei dobândite în urma respectivului cutremur. Pe de-o parte, Oprescu dă din dinţi, spunând că ar vrea să convingă Guvernul să cumpere câteva mii de apartamente pentru cei care locuiesc în imobile îmbulinate. Şi-a găsit şi momentul n-am ce zice! Pe de altă parte, statul ar fi dispus să consolideze gratuit clădirile cu risc de ...

Prea ajunsesem eu să mă consider o mare vitează, care nu se teme de mai nimic. Şi prea eram eu curioasă, de când mă ştiu, să văd cum e un cutremur. Nu ştiu cum, dar la fiecare scuturare mai acătării a pământului ce de obicei ne şade paşnic sub picioare, de până acum, n-am fost pe fază- ori dormeam, ori eram la şcoală, ori eram pe drum, cert e că n-am avut şansa. Asta până acum trei ore şi ceva. Obosită de ieşirea în aer liber şi cu stomăcelul plin de cozonac, mâncat în iarbă, în curtea bunicilor adoptivi, stăteam ca tot omul în pat. Doar eu, mama şi Bubu în casă. Adică trei nevoi . Butonam telecomanda, şi când mi-era perna mai mieroasă şi muşchii mai relaxaţi, simt patul vibrând şi mişcandu-se sub mine, aud unul dintre dulapuri scoţând un zgomoţel, ce pe moment mi s-a părut asurzitor, o pârâitură şi un zăngănit de geamuri dinspre vitrină, iar când privesc spre lampă, o văd bălăngănindu-se. Mintea-mi îngâna: Pân-aici ai plătit biletul ! Mama, care era în picioare, lângă pat, se înt...