Simplu, Oana

  E întotdeauna cel mai uşor pentru cei care pleacă. Îşi iau în bagaj doar ceea ce îi interesează- una, două, zece amintiri, o fotografie şi un strop de dor. Sau mai bine nimic.   E întotdeauna cel mai greu pentru cei care rămân. Ei fac cu mâna la uşă, la poartă, la gară, în aeroport. Ei se străduiesc să le zâmbească celor care pleacă, deşi pe dinăuntru simt că li se sparge sufletul, ca să le facă celor din urmă despărţirea mai uşoară. Celor care rămân, le stau alături miile de amintiri, zecile de fotografii şi dorurile nemăsurate.   Cei care pleacă îşi găsesc locul repede. Se întorc la ei acasă, în hainele şi în camera lor. Uită în curând de tot ce au lăsat în urmă.   Cei care rămân încearcă în fiecare zi, cu fiecare fir de praf şters şi cu fiecare lacrimă să estompeze lipsa celor plecaţi. Încearcă să respire fără parfumul lor, să le regăsească o frântură din zâmbet în zâmbetul oamenilor din jur.   Cei care rămân încep să îi vadă pe cei plecat în oa...

  Zilele astea cred că se împlinesc trei săptămâni de când tot încerc să scriu. Să îţi scriu. Despre cum (încă) te caut.   Caut o poză, o melodie, un parfum, sau ceva, oricât de mic, care să-mi amintească de tine. Nu le mai găsesc, nu atâtea câte aş vrea, pentru că timpul a avut grijă să le ascundă. Pentru că nu a reuşit niciodată să le şteargă.   În aproape fiecare seară din săptămânile acestea trei mi-am amintit câte un loc sau câte un apus, din cele pe care nimeni şi nimic nu le va putea ascunde. Pentru că ele sunt încă acolo, şi le pot căuta oricând. Anul trecut am promis că voi merge să mai văd un apus acolo. Nu m-am putut ţine de cuvânt. Am avut norocul că a plouat cu găleata în amurgul acela de primăvară, altfel toţi trecătorii plimbăreţi m-ar fi putut admira cu rimelul curs în şiroaie negre, până la bărbie.   A trecut mult de când serile erau atât de frumoase încât a doua zi, când mă trezeam, credeam că totul fusese doar un vis.   AVSMFOSDM,  ...

  Poza asta e făcută exact acum doi ani, în 29 martie- ziua în care ai apărut în viaţa noastră. Dacă ai putea ştii cât de dor îmi e de lăbuţele tale, de mirosul tău, de pofta ta de mâncare, de siestele făcute în iarba înaltă de sub mărul bătrân, de felul în care îmi rodeai şireturile încălţămintei, de plimbările noastre pe malul celălalt al apei, de ochii tăi zglobii, de felul în care alergai după maşinile noastre, şi ne conduceai astfel până aproape de mijlocul satului.    De câtva timp mă tot gândesc şi răzgândesc, ce-ai crede tu dacă aş vrea să-mi iau un alt câine? Te-ai simţi trădat? Uitat? 

Când privesc la ninsoarea necontenită, ce capătă o nuanţă gălbuie în lumina felinarelor acoperite de ţurţuri, mi-e tot mai dor de zilele calde şi de toată bună dispoziţia pe care ţi-o revarsă prin organism. Nimic nu se compară cu trezitul de dimineaţă, ieşitul în pijamale în curte, aruncatul unei căni de apă proaspătă pe pielea încreţită de somn a feţei, şi cu mirosul de iarbă udată de rouă. Nimic nu se compară cu izul acela de sat de munte , de praf amestecat cu pădure, de levănţică amestecată cu mentă. Mi-e dor de pâinea prăjită direct pe sobă, de cafeaua băută în şezlong, sub viţa-de-vie, de merele căzute prin iarbă, de bobiţele de zmeură din care iese cea mai gustoasă dulceaţă din lume. Îmi lipsesc zilele în care ieşeam pe uliţă fără să ţin seama cu ce mă îmbrac, dacă mă asortez, dacă m-am machiat sau mi-am pus cercei. Acolo ai îndeletniciri mai importante- trebuie să numeri fluturii, să te fereşti de bondari, să observi ciorchinii copţi, să culegi capşunele din strat, să furi...

N-a trecut încă vreo zi in care să nu mi te-amintesc, şi nicio dată în care să intru în curte fără să mă aştept să sari de prin vreun cotlon. Şi nicio zi petrecută acolo , în care să nu mă gândesc cu jind la plimbările noastre, pe dealul din spatele casei, de peste apă, sau pe drum, prin praf. Şi pentru că nu-mi iert faptul că nu te-am îndesat în portbagaj înainte de a fi prea târziu. Pentru că Hera nu mai are pe cine să viziteze la noi în curte, şi pentru că nu mai are partener de străbătut valea. Pentru că pe toţi ne pufneşte plânsul la simpla menţionare a numelui tău. Azi-dimineaţă, pe când mă jucam cu Bubu, mi-am amintit de boticul tău de cauciuc. Răscolesc printre poze.

Mi-e dor de parfumul tau... Si cand ma gandesc ca niciodata n-am avut curiozitatea sa stiu macar din ce sticluta provine...