Simplu, Oana

     De când se încălzeşte vremea, încet, încet, pajiştile pustiite de frigul iernii se umplu de iarbă şi flori multe. Atât de multe încât la sfârşit de iunie totul devine atât de colorat, presărat cu margarete, garofiţe şi alte sute de plante (se apreciază că în România, graţie metodei tradiţionale de cosire a pajiştilor, avem în jur de 200 de specii de plante/metru pătrat, în vreme ce în restul Europei numărul lor e de doar 2 (!!!)/metru pătrat).   Când toate aceste ierburi înalte şi flori se coc, lumea începe cositul.     Berzele sunt cele care aşteaptă cu nerăbdare cositul şi întorsul fânului, fiindcă atunci au şansa de a prinde hrană cu uşurinţă :). ...şi pot sta şi la taclale, din varful căpiţelor de fân :).   Buglele de fân sunt lăsate încă o perioadă pe pajişte, ca să se usuce bine de tot, iar mai apoi sunt transportate acasă... ... prin metoda tradiţională- cal şi car...  ...sau prin met...

  După toata marea de păpădii, a rămas o mare... de puf...     Merii au înflorit ceva mai târziu decât în Braşov. Cu flori albe...    ...sau roz :)  O buruiană splendidă, pe care am descoperit-o anul trecut, chiar lângă troiţa din capătul uliţei care urcă spre cimitir.   Meri dalbi cât vezi cu ochii... ~ va urma ~

Nu mai înţeleg deloc ce soi de primavară e asta, cu mai multă ploaie decât toamna, cu mai mulţi nori şi, în unele zile, cu o atmosferă atât de apăsătoare. în unele zile, singurii sori au fost florile de păpădie.     Prima zi de plajă, săptămâna trecută :)   La plimbare, pe  uliţă. Mălin (liliac sălbatic) înflorit.   Răţuştele, şi ele la plimbare, după o bălăceală bună în vale. Floare de câmp.     Şi iar se-adună nori de ploaie... ~ va urma ~

  Deşi e aproape de sfârşit, primăvara asta a semănat, până acum vreo două săptămâni, mai mult a iarnă. Cu zăpadă pe piscurile înalte, cu vânt puternic şi haine multe, în unele zile chiar mai multe decât iarna.   În cele din urmă, primăvara a început să pară mai mult a vară decât a primăvară, întrucât ,,am sărit" în decurs de o zi de la ghete la tricou cu mânecă scurtă. Dar, ce mai încolo şi-ncoace, iată primăvara, aşa cum se vede la noi în sat: Piliştea noastră dragă, acum două săptămâni, când copacii de-abia înmugureau. Corcoduş în floare. Găina pitică a vecinilor mei, mamă dedicată. Şi...când ţi-e lumea mai dragă, ploaie. Iar ploaie.   Şi după ploaie, apusuri colorate. ~ va urma ~

  Acum aproape o lună, cand v-am arătat cum îşi făcuse toamna intrarea în scenă, de-abia venise un pic frigul, Soarele stătea ceva mai mult pe cer (apropo, numai pe mine mă îngrozeşte schimbarea orei săptămâna viitoare?), iar frunzele nu erau pe punctul de-a pica din copaci.   Toamna asta au fost multe brânduşe, poate mai multe decât am văzut în anii anteriori, toamna şi primăvara laolaltă.   În fiecare toamnă îmi place tare mult coloritul nucilor atinşi de brumă. Acum, aproape toţi nucii din sat şi-au pierdut frunzele.  Tablou de toamnă, cu ultimele bugle de fân şi biserica din sat, în fundal.   Una dintre curţile mele preferate din sat, cu a ei fântână veche şi sute de flori. Nucile, plăcere de toamnă.

  Oricât de mult m-aş încăpăţâna cu optimismul meu legat de vara eternă, nu pot să nu recunosc că a venit deja toamna. Şi se simte.   De dimineaţă, roua e atât de groasă încât pare aproape brumă. Soarele răsare mai târziu, şi nu mai arde cu putere. Pădurea a început să îşi schimbe culoarea şi se joacă cu pete de arămiu şi galben. Norii se-mbulzesc, soarele dă din coate ca să îşi facă loc dintre ei, vântul foşneşte şi el prin pădurea din spatele casei. Curând se înserează, soarele nu mai ajunge la dealul acela mare, unde pasc văcuţele vara, ci se ascunde undeva mai aproape. Totul în jur devine rece, e nevoie de un pulover ca să mai zăboveşti prin curte.   Căpiţele adevărate sunt doar o amintire de-astă vară. Acum există doar nişte încercări de căpiţe, din otavă. Piliştea se colorează de la o zi la alta. Brânduşele de toamnă. Şi bucheţelul pe care l-am împărţit deja mai multor persoane dragi:) . 

   Fiecare iese la plimbare pe uliţă cu animalele pe care le are prin gospodărie... Unii ies cu oile...  ...alţii cu porcul...  Alte oi.   Şi... o fotografie de senzaţie cu mini-baciul Rareş :) Pe cât îl vedeţi de mic, e tare inteligent şi şmecheros, îşi schimbă în fiecare zi floarea de la pălărie fiindcă se ofileşte, fluieră după oi imaginare cât e ziua de lungă, se plimbă pe uliţă cu măciuca subraţ, iar visul lui este- aţi ghicit,- să devină baci! ~ va urma ~

   După o ploaie cumplită, cu tunete şi fulgere care au durat jumătate de noapte, satul e învăluit în ceaţă.  Albăstrelele din lanul de grâu.  La plimbare de-a lungul Finişoarei, unul din pâraiele din sat.  Căluţi la păscut.  Printre spice.  Nişte pui de rândunică guralivi, adunaţi deasupra curţii, în amurg.   ~ va urma ~

 De dimineaţă. Fosta carieră de piatră. La plimbare. Biserica din sat. Bubu, de veghe pe gard. Mama-model. ~ va urma ~