Postări

Se afișează postări cu eticheta aprilie

Primăvara, cu alaiul ei de flori ~ partea I

Imagine
  La noi în sat a venit, în sfîrşit, primăvara. Fără flori de corcoduş şi alţi pomişori încă, din cauza că e mai frig decît în Braşov, însă cu multe flori de pădure:    ...şi cu un amic pe care l-am găsit stînd la soare, în grădină :)

Perfecţiune în mov

Imagine
      Am găsit-o, la fel ca în orice primăvară, în curtea unei prietene de-ale mamei. Mai mov decât oricare alta, desăvârşită până la ultima rămurică, mai frumoasă decât orice altceva, demonstrând, parcă, ce greu trebuie să fie să creezi perfecţiunea.

Aţi văzut ceva mai dezolant?

Imagine
  Eu nu. Mă consolează, totuşi, faptul că nu a nins de ziua mea.

Vremea poartă vina

  ... pentru tot setul ăsta de stări nebune şi neînţelese care mă încearcă de câteva zile. De fapt, de tot atâtea zile de când n-am mai ieşit cu adevărat din casă (ieri am avut doar o scurtă escapadă până la o vecină de bloc). Mi-e frică. Că aş putea să răcesc, că vântul ăsta turbat pe care NU îl mai suport mi-ar răstălmăci podoaba capilară în toate direcţiile, că m-ar apuca durerile de urechi, aşa cum a păţit maman ieri. Mi-e frică şi îmi vine să plâng când mă uit pe fereastră afară.   N-am mai văzut o vreme atât de potrivnică demult. Toate fenomenele astea- vânt, ploaie, ninsoare, bucăţele de gheaţă care se izbesc în geamuri- par confecţionate şi trimise înspre noi de un om deprimat, hotărât să-şi încheie toate socotelile cu soarele, primăvară şi viaţă. Mi-e tare milă de bietele frunzuliţe verde-crud care de-abia au plesnit din muguri, iar acum sunt biciuite nemilos de zăpadă. Mi-a rămas sufletul la magnoliile din Parcul Central, pe care, tot din cauza vremii, n-am mai apu...

S-a zis cu săptămâna asta şi cu... aprilie

    E deja vineri, săptămâna a fost plină, mi-aş dori ca mâine să ajung în locşorul meu preferat ca să prind câteva raze de soare pe pielea-mi, însă nu-mi voi permite decât o scurtă ieşire de complezenţă, căci deh, e 1 Mai, măcar o oră de răgaz merit şi eu.    Activitate mai slabă aici nici că am avut de când blogul ăsta a prins contur, însă există, şi pentru mulţi dintre voi, desigur, momente în care simţi că degetele nu-ţi cad niciodată pe tastele potrivite, şi, implicit, te temi să nu spui prea mult, prea greşit, sau dimpotrivă, prea corect.   O să vină vremuri mai bune şi pentru inspiraţia mea, sunt sigură, nu-i asta o problemă care să nu-mi dea pace. Aprilie se încheie azi. A fost o lună dezamăgitoare la început, prietenoasă la mijloc, şi fierbinte acum la sfârşit. Mă refer, desigur, la vreme. Dar, oricum ar fi, primăvara trebuie iubită.   Şi, nu uitaţi, de mâine e MAI, cea mai frumoasă din lunile de primăvară. Iubiţi-o! Weekend frumos, dragilor...

Să nu uităm de primăvară

Imagine
Da, flori multe şi ciclam :). PS. Am 21 de ani şi 21 de zile.

Post consacrat pesimiştilor

Imagine
  Decat să staţi îmbufnaţi, puşi pe harţă cu cei din jur, şi să număraţi norii de pe cer, plângându-vă încolo şi încoace de vremea "urâtă", mai bine v-aţi mişca frumuşel afară din case, ca să vă aerisiţi spiritul.   Şi nu, nu trebuie să vă duceţi la 5000 de kilometri de aici ca să găsiţi primăvara. E suficient să priviţi în jurul vostru, la oraşul nostru. Duminică frumoasă! 

APRILIE !

Imagine
  Martie, prima lună a mult râvnitei primăveri, a plecat ieri. Dar au rămas în urma ei narcise proaspăt înflorite, iarbă mai verde decât... iarba, arbuşti înmuguriţi, magnolii ale căror boboci de-abia aşteaptă să explodeze, şi căldura. Căldura asta blândă şi sfioasă, de primăvară. Dintre lunile de primavară, pe care o iubesc pe de-a-ntregul, aprilie e febleţea mea. E luna mea, e luna în care m-am născut, luna în care ploile devin calde, iar vântul scutură moţureii mestecenilor.  Aprilie n-ar trebui definit, ci trăit, pentru că mie îmi pare una dintre cele mai frumoase luni ale anului, alături de iulie şi septembrie. Dar, dacă aprilie ar trebui sintetizat într-o frază, cred că, de departe cea mai nimerită ar fi cea scrisă de poetul Thomas Tusser- "Sweet April showers do spring May flowers." .   V-am spus asta ca să nu vă supăraţi din cauza ploii de azi.:)