Simplu, Oana

  Pare ciudat, mai ales că în urmă cu vreo 9 zile ningea de mama focului, însă vremea şi-a revenit, cu un spectacol de soare şi culoare aruncată pe frunzele copacilor.   Pentru ca frigul îşi mai face de cap doar noaptea, ieri am decis sa profităm. Aşadar, am muncit mult, însă am avut puţin timp şi pentru admirat una, alta.      Ieri am cules TOATĂ viţa-de-vie a bunicii. Nu mai spun ce bine s-au simţit oasele mele astăzi.   După cinci ore petrecute sus, pe scară, a venit şi răsplata. O masă de post, cu paine de casă, zacuscă şi dulceaţă de cireşe făcute de bunica.      Am prins şi 10 minute libere, ca să mă plimb pe uliţă.   Din grădina bunicii se vede toamna.    Concluzia? Dragilor, nu mai pierdeţi timpul, profitaţi cât puteţi de zilele astea frumoase. Nu-mi place să fiu cobe, dar parcă văd că peste vreo săptămână, două, vine iar zăpada...  

  Pentru că nu mă pricep la versuri, şi cu atât mai puţin la pasteluri, vă arăt nişte fotografii făcute în weekend-ul ce tocmai a trecut, ca să vedeţi ce norocoasă sunt. De ce norocoasă? Pentru că sunt făcute în locul unde mă simt cel mai acasă .        Dealurile din faţa casei, cu un amestec perfect de conifere şi foioase multicolore.   The Cat(s) on the hot tin roof.     Chiar dacă e octombrie târziu, munca la câmp nu s-a încheiat.       Bobocii de astă-primăvară s-au transformat în răţuşte în toată regula :)   Am mers, şi am mers îndelung pe o uliţă din sat, până în locul unde ştiam eu că sunt brânduşe până toamna târziu, şi, iată-le! Nu multe, e drept, însă movul lor şi culorile Piliştei din fundal fac să merite tot efortul.   Partea a doua a pastelului foto o păstrez pentru mâine, ca să mai avem cu ce ne clăti ochii, bine?

La umbra unui măr bătrân, din care, la intervale de câteva minute, mai cădea câte-un măr roşu-aprins, pocnind şi crăpându-se în iarba de la poalele pomului. Pădurea e mai colorată ca niciodată. Mi-aş petrece o săptămână întreagă, moţăind la amiază în iarbă, doar pentru a mă trezi în faţa ochilor cu nuanţele-i ce se amestecă. Din curtea unor vecini. Îmi pare că nu s-au inventat cuvintele care să fie îndeajuns de iscusite incât să poată descrie splendoarea unei astfel de picturi de toamnă, şi nici senzaţia pe care ţi-o conferă contemplarea ei. Desertul meu pe ziua de ieri. În weekend au fost 25 de grade, care au reînviat speranţa, au pus la colţ cizmele, şi au readus în atenţia mea papuceii comozi, tricourile, şi blugii suflecaţi (pentru că n-am crezut că va fi chiar atât de cald).