De ce nu merg la mare
... la marea noastră. La marea "altora" e o altă poveste. Când mă refer la vacanţă, mă refer la relaxare, linişte (chiar dacă nu totală, măcar să nu-mi urle nişte boxe în cap, şi nici să am la jumătate de metru de mine un meltean şi o piţipoancă prăjită), si tihnă, ca să-mi cadă şi mie bine timpul petrecut în locul respectiv. Ei bine, eu nu găsesc nimic din cele enumerate mai sus la mare. Prefer să le caut în cu totul alte părţi, să vizitez un oraş, să privesc o pădure sau să ascult un clipocit de râu. Marea noastră e antonimă cu liniştea, cu calitatea, e antonimă cu... turismul. N-am mai fost la marea noastră de câţiva ani buni, din pricina faptului că mă umplu de nervi de îndată ce ajung acolo şi privesc în jurul meu. Şi nu, marea în sine n-are nicio vină. Atmosfera, mizeria şi personajele poartă vina pentru dispreţul ce îl port mării. Dacă eu nu merg la mare nu înseamnă că îi oblig şi pe alţii să facă acelaşi lucru. Papa , spre exemplu,...