Simplu, Oana

La umbra unui măr bătrân, din care, la intervale de câteva minute, mai cădea câte-un măr roşu-aprins, pocnind şi crăpându-se în iarba de la poalele pomului. Pădurea e mai colorată ca niciodată. Mi-aş petrece o săptămână întreagă, moţăind la amiază în iarbă, doar pentru a mă trezi în faţa ochilor cu nuanţele-i ce se amestecă. Din curtea unor vecini. Îmi pare că nu s-au inventat cuvintele care să fie îndeajuns de iscusite incât să poată descrie splendoarea unei astfel de picturi de toamnă, şi nici senzaţia pe care ţi-o conferă contemplarea ei. Desertul meu pe ziua de ieri. În weekend au fost 25 de grade, care au reînviat speranţa, au pus la colţ cizmele, şi au readus în atenţia mea papuceii comozi, tricourile, şi blugii suflecaţi (pentru că n-am crezut că va fi chiar atât de cald).

După o săptămână de chin, Bubu a revenit, în sfârşit, la curte. Acolo unde se poate scărpina de toate tulpinile florilor bunicului, unde se tăvăleşte în voie în pământul argilos, şi unde bunica îl dă huţa-huţa şi îl îndoapă cu fel de fel de bunătăţuri. Răcoare de izvor. Cineva ne lăsase o căruţă în spatele casei. Iubesc căpiţele. În curtea bunicilor, alături de alintatul casei. You may call us pisi/y. Luca şi pofta de pepene. Nu doar a lui, ci a noastră. Când nimic nu răzbate căldura, cea mai eficientă metodă e să îţi iei lângă chaisse-longue o jumătate de găleată cu apă rece, din fântână, şi o cană... Problema setei se rezolvă după primii doi litri. În poză, apa din găleată era pe terminate. La cules de mere de vară, de-un verde rumenit şi-un gust inconfundabil. Întoarcerea în oraş e de coşmar. Primul coşmar- să conduci prin ruperea aia de nori, sau ce-o fi fost, de-ai fi zis că rupe ceru-n două, în nouă, în douăzeci. N-a rupt cerul, dar a rupt copaci. Al doilea coşmar...

Când privesc la ninsoarea necontenită, ce capătă o nuanţă gălbuie în lumina felinarelor acoperite de ţurţuri, mi-e tot mai dor de zilele calde şi de toată bună dispoziţia pe care ţi-o revarsă prin organism. Nimic nu se compară cu trezitul de dimineaţă, ieşitul în pijamale în curte, aruncatul unei căni de apă proaspătă pe pielea încreţită de somn a feţei, şi cu mirosul de iarbă udată de rouă. Nimic nu se compară cu izul acela de sat de munte , de praf amestecat cu pădure, de levănţică amestecată cu mentă. Mi-e dor de pâinea prăjită direct pe sobă, de cafeaua băută în şezlong, sub viţa-de-vie, de merele căzute prin iarbă, de bobiţele de zmeură din care iese cea mai gustoasă dulceaţă din lume. Îmi lipsesc zilele în care ieşeam pe uliţă fără să ţin seama cu ce mă îmbrac, dacă mă asortez, dacă m-am machiat sau mi-am pus cercei. Acolo ai îndeletniciri mai importante- trebuie să numeri fluturii, să te fereşti de bondari, să observi ciorchinii copţi, să culegi capşunele din strat, să furi...