Postări

Se afișează postări cu eticheta festivitate

De 1000 de ori mulţumesc!

Imagine
  Ieri, pe la ora asta, eram deja într-o sală în care temperatura urma să urce până la 40 de grade. Cu părinţi, bunici, prieteni scumpi, colegi frumoşi, şi îmbrăcaţi în nişte robe dintr-un material sintetic dubios, în care, teoretic, nu ai fi rezistat nici cinci minute.   Cu toate astea, am rezistat aproape două ore, ba chiar am şi zâmbit frumos, ne-am bucurat de fiecare vorbă frumoasă care ne-a fost adresată, i-am îmbrăţişat pe cei care ne-au onorat cu prezenţa şi am făcut poze. Multe, multe poze.      Acum, nu-mi rămâne decât să le mulţumesc de infinite ori celor care mi-au fost alături ieri, acolo, în sală, sau cu sufletul, de departe. Nu-mi vor ajunge niciodată cuvintele să vă mulţumesc şi să vă spun cât de mult vă preţuiesc prezenţa în viaţa mea! Pe toţi vă consider îngerii mei păzitori, oamenii pe care mă pot baza în momentele fericite, dar şi în cele de încercare.   Vă iubesc, şi vă mulţumesc încă o dată pentru braţul de flori cu care m-a...

Ultima sută de metri către Cursul festiv

  Scriu pe fugă, căci peste două ore şi jumătate va fi început deja cursul festiv. După patru ani împreună, şapte sesiuni şi a opta apropiindu-se cu paşi repezi, mii de pagini învăţate şi zeci de profesori care s-au perindat prin faţa noastră, punem punct, cel puţin formal, etapei studenţiei in cadrul facultăţii de Drept.   E cea pe care am ales-o de mică, mi-a fost dragă, mi-e dragă până la sfârşit, şi dacă ar fi sa aleg din nou, tot pe ea aş alege-o, din nou şi din nou.   Aşadar, să dăm dovadă şi astăzi de eleganţă şi demnitate, să zâmbim frumos şi să ne încheiem ziua cu banchetul!