Simplu, Oana

  Cu toţii ştim că mare parte din parlamentarii mioritici au burtici, sunculiţe, ori guşi nu tocmai micuţe. Ei bine, de îndată ce am luat prânzul la restaurantul Parlamentului, am elucidat cum de reuşesc ei ca într-un mandat de 4 ani să sară de la un număr rezonabil de kilograme la obezitate. Vă spun- e uşor- mâncarea e variată şi nespus de bună (nu se întâmplă prea des să apreciez mâncarea de restaurant), mult prea ieftină, şi foaaarte multă. Ca să vă faceţi o idee, o friptură de piept de pui înseamnă cam un piept de pui întreg. Deserturile sunt nu doar aspectuoase, ci întru totul delicioase. Aşadar, papa bun:).    În loc de siesta, m-am mai plimbat, şi am mai fotografiat câte una, alta.     Mihai Viteazul. Tapiserie uriaşă.   După câteva ore, câţiva kilometri parcurşi, şi sute de ridicări ale privirii înspre detaliile plafoanelor şi ale candelabrelor, am ajuns afară, la aer şi soare.   Iată că, după cinci episoade în care v-am "plimbat" prin in...

  19 metri înălţime. Vă amintiţi cu siguranţă ultima dezbatere pre-electorală, din decembrie anul trecut. Ei bine, în această sală a avut loc.       Scuzaţi tremuriciul, fiţi mai bine atenţi la detalii.          Baza unei coloane. Marmură albă sculptată impecabil, ce susţine 19 metri. Să mai spună cineva că estetica şi simetria le lipseau comuniştilor. Priviţi aici lecţie de urbanistică.   În balconul în care dă sala cea mare, şi din care aţi putut admira mai sus Splaiul Unirii, am întâlnit nişte domnişori care au atras atenţia nu doar prin uniforme, ci prin spaniola extrem de plăcută auzului, şi prin chipurile degajate. Însă am aşteptat ca ei să plece, pentru a putea surprinde adevărata mareţie a locului:   Pe lângă capitelurile ce-ţi taie răsuflarea, norii au dat un spectacol atât de frumos, mai ales că ziua vizitei venea după multe altele cu ploi, nori, şi multă umezeală.   Un loc în care, recunosc, mi-a...

  Din nou, o sală impresionantă...   ... dar parcă mai impresionante sunt dimensiunile covorului aferent. Sala Unirii, una dintre cele mai frumoase şi mari din Palat. Aici se organizează diferite evenimente, printre care, în trecut, s-a numărat şi un banchet în cinstea Nadiei Comăneci. O parte din plafonul Salii Unirii. Ghiciţi voi ce avem în poza de mai sus. Da, corect, sala de şedinţă a Camerei Deputaţilor. O sa fiu concisă: circul televizat din Parlament nu reprezintă nici 1% din circul real. Se ţipă ca pe stadion, se bate cu pumnii în pupitre, e o foială continuă, nimeni nu ascultă pe nimeni, dar toţi se ceartă unul cu altul ca la uşa cortului. Aşa ţară, aşa reprezentanţi... Motivul pentru care mi-am dorit de când mă ştiu să ajung în Camera Deputaţilor. Spuneţi şi voi- nu-i aşa că e uimitor? Preocupare parlamentară, în vremea dezbaterii Legii lustraţiei. Youtube, of course!

Sper că episodul I al vizitei la Palat v-a făcut plăcere. Acum mergem mai departe... Începem periplul prin sălile-gigant ale Palatului. În prima dintre ele, ceea ce atrage imediat ochiul este imensul covor ţesut cu modele tradiţionale româneşti. Aceeaşi sală, altă perspectivă.    O altă sală, tot de conferinţe, un pic mai mică, dar care a beneficiat de tratament regal din partea arhitecţilor- coloane din rarisima marmură roz. Plafonul sălii cu coloane din marmură roz. Dacă reuşiţi să vă luaţi ochii de la candelabre, veţi observa că plafonul a fost prevăzut cu nişte fosete, menite să ventileze natural încăperea.   Hol imens, la una dintre intrările în Palat.    Continuăm în zilele următoare, cu un alt episod, cu lucruri care mai de care mai frumoase:).

Descifraţi singuri ce anume scrie la intrarea în acel pavilion:). Jilţuri regale din perioada Regelui Ferdinand I. Candelabru. Unul dintre miile pe care le-am văzut. Steaua României, în diferite grade. "Fascinaţia" lui Sabin Bălaşa.   Porturi naţionale româneşti. Cam atât pentru episodul de azi. Pozele de mai sus nu reprezintă nici măcar 10% din ceea ce a urmat:D. Asta ca să vă fac îndeajuns de curioşi încât să urmăriţi întreaga poveste a vizitei la Palat.

E bine că s-au îmbulzit- au făcut rost de baloane, dacă tot e post, au ce mânca săptămâna viitoare...

După cum bine ştiţi (ori ba), de câteva săptămâni s-a dat startul atribuirii de numere de înmatriculare cu 3 cifre . Momentan doar în Bucureşti, pentru că se risca rămânerea în criză de numere cu 2 cifre, dat fiind faptul că mai sunt disponibile doar vreo 200.000. Atât le-a trebuit meltenilor de Bucureşti, că s-au şi înfiinţat cu gipane , cu merţane , şi eSeLuri , la Serviciul de Înmatriculări, ca să-şi completeze şmecheria . Ce ştiu eu, n-or mai fi piţipoancele care-atârnă de-o cafea prin vitrinele din Dorobanţi satisfăcute la vederea numerelor cu doar două cifre? Cert e că, deşi la început, toată afacerea asta le dă deja bătăi de cap celor de la Înmatriculări, dar constituie şi o adevărată gimnastică a minţii pentru toţi băieţaşii de capitală, ce se vor bate, care mai de care, în... combinaţii!

A m promis să vă arăt pe unde m-am perindat în weekend-ul ce tocmai a trecut, prin ce locuri mi-am clătit ochii, şi ce aer am respirat. Sămbătă dimineaţă. După un drum de circa 2 ore şi jumătate, prima "escală" are loc la Aeroportul Băneasa, de unde a decolat il picolo italiano vero , Luca. Da' nu-i bai, că sâmbătă revine:D. Dacă pe DN1, traficul pe sensul către Capitală a fost unul de vis (mai puţin pe Centura Ploieştiului, unde domnul Căşuneanu şi-a întins cu graţie utilajele şi excavează, asfaltează şi duduie de zor), în zona Aerogării, se citea pur şi simplu că ai ajuns în Bucureşti. Lucrările la Pasajul Băneasa încurcă, împotmolesc şi înnoadă marinăreşte toată circulaţia. În aero-ce-fi-aia , numai aeroport nu, era plin cu căpşunari/cireşari/zidari/coloraţi etc. Am văzut pitzipoance horror , care intenţionau să călătorească cu avionul pe tocuri de 14 cm, cocalari cu lanţuri de Grivei agăţate de gâturile rotunjite de cefe slăninoase, ce să mai incolo şi-ncoace, un pe...