Forţarea toamnei
De vreo săptamână, aproape toate frunzele colorate ale foioaselor de pe Tâmpa au căzut. Au mai rămas ceva culori doar prin pădurile din apropierea Răcădăului şi ale cartierului Noua. Pe majoritatea străzilor din Braşov au mai rămas doar galbenul plopilor, al mestecenilor şi al teilor, maroniul stejarilor şi, pe alocuri, roşul unor arţari ce amintesc de simbolul canadian. Dacă e ceva ce îmi place la toamnă- pentru că ea, în genere, cu brumă, frig, guturai şi alte cele, nu prea-mi e pe plac- acel ceva sunt frunzele. Îmi place că, oricât ai căuta, nu găseşti două frunze la fel, şi cu toate astea îţi poţi scuza pierderea în contemplare invocând asta. Îmi place să mă plimb pe o alee inundată de frunze, îmi place foşnetul pe care îl scot sub greutatea încalţărilor, şi îmi place parfumul pe care îl împrăştie în jur. Ţin minte că în urmă cu mulţi ani, când am vizitat pentru întâia dată Viena, am fost surprinsă sa văd că frunzele de toamnă nu sunt măturate de pe alei...