Simplu, Oana

Iar el... cel mai mare dintre actori... Astăzi mi-am amintit despre prima, şi din păcate singura şi ultima dată, când l-am văzut- piesa Take, Ianke şi Cadâr. A fost demult, au trecut atât de mulţi ani, iar acum... acum a trecut şi el.

Ţin minte, de când eram mai mică, reportajele despre descoperirea talentului ei, vernisaje, şi tablouri vândute pentru sume exorbitante. Astăzi, după somnul de amiază, butonam telecomanda, temându-mă, ca în fiecare zi, să nu dau din nou de tot soiul de vedete de plastic , blonde a' lu şi a lu ', sau cântăreţe cu o voce mai neplăcută auzului decât un răget de măgar. Însă, surpriză, la Happy Hour am găsit-o pe Alexandra . Mai frumoasă decât o ştiam de copil, deschisă, de o modestie aproape nemaivazută printre atâtea fiţe mioritice, fără ifose gen "Stai aşa, să-mi pun Vertu-ul pe masă (să vadă duşmanii că am)!", fără acid hialuronic în buze, sau sărmăluţe în cap. Stă în Beverly Hills şi poate fi aşa. Ale noastre vedete de carton stau prin Ferentari sau Dristor, şi sunt... ştim noi cum. În cazul Alexandrei, subscriu campaniei ProTV, "Jos pălăria!". Update : Am găsit un interviu recent cu ea, aici .

" Simt enorm şi văd monstruos. " este o celebră expresie a dramaturgului Ion Luca Caragiale. Pe lângă faptul că sintetizează percepţia aparte a acestuia asupra lumii, această abilitate a sa i-a adus nenumărate critici, venite din partea boierimii acelor vremuri, ce nu îşi dorea să vadă transpusă realitatea mahalalelor, înţesate de oameni de joasă speţă, în operele sale, şi cu atât mai puţin jucată pe scenele teatrelor româneşti. În ciuda opoziţiei presei şi a marilor boieri, scrierile lui Nea Iancu au devenit reprezentative în literatura românească, el fiind trecut chiar în rândul marilor clasici. Mai mult, realitatea socială şi personajele sale au un caracter atât de generalizat, încât pot fi cu uşurinţă adaptate celor mai diverse perioade ale istoriei noastre, inclusiv celei corespunzătoare zilelor în care ne ducem existenţa. Capacitatea aceasta de a vedea lumea şi altfel decât o fac oamenii obişnuiţi a devenit o raritate, fie pentru că uneori ne facem că nu vedem toate răs...

Asta e ceea ce a urmat după episodul cu aruncatul la ţintă în Constantina Diţă Tomescu. Nu prea mă agit eu cu sportul, în general, dar nu pot să nu mă enervez când văd cum " spuma " societăţii tratează nişte oameni care muncesc cu adevărat. Cărora nu le-au picat banii şi vilele din cer, şi nici nu îşi pierd viaţa lâncezind prin cluburi şi cafenele. Să nu ne mire, dacă în câţiva ani, toti aceşti sportivi ne vor părăsi, şi vor participa la Olimpiade şi alte competiţii importante în loturile altor ţări. Care au învăţat de mici respectul. Mintea mea nu-şi poate închipui o Americă batjocorindu-l pe Phelps, şi nici o Elveţie care să arunce cu doze de bere după Federer.

Am pomenit de nenumarate ori faptul ca valorile sociale, morale, ce sa mai vorbim de cele materiale- care sunt la pamant, se schimba cu fiecare zi ce trece... Si acum, dupa o intreaga saptamana de observatii, mai mult sau mai putin pertinente, si cu atat mai putin intentionate, am decis sa scriu despre lucrurile care, vad eu, mai nou, sunt apreciate... Adevarul e ca cei care au facut aprecierile nu trebuie acuzati intru totul, si fara drept de apel... Insa lucrurile pe care le-au scos pe gura, si mai intai le-au procesat in creieras, m-au mirat intru catva... Prima povestioara, legata de o prietena extrem de buna de-ale mele- se stie ea, imi relateaza, cu patos si frecandu-si palmutele-i extaziate, despre doi tipi, un anume Gabi, si inca un Adi... Adi e mai dragut decat Gabi, dar oare de ce? Are X5 dom'le, plus ca tine minte ce-i place fetei, si se face luntre si punte, doar, doar i-o intra in gratii... Oricum, povestea e extrem de amuzanta, dar ca sa ma leg strict de valori, si pe...