Simplu, Oana

  În orice situaţie, în orice lucru şi în orice altceva vreţi voi există un început. Un început plin de entuziasm, în care totul ţi se pare frumos, plin de poftă. Nimic nu-ţi scapă printre degete, deţii controlul şi învârţi de cârmă în stânga şi-n dreapta în vreme ce zâmbeşti cu încredere.   Problema e că orice început are o continuare. Sau, mă rog, aşa se presupune că ar trebui. Cel mai tare doare atunci când continuarea duce la pierderea entuziasmului,  şi la slăbirea încrederii.   Începutul nu dezamăgeşte niciodată, nu spune minciuni, şi nu dispare peste noapte.    Sunt zile în care mi-aş dori ca începuturile să persiste pentru totdeauna. Sunt zile în care aş vrea să învăţ cum se încropeşte o bună continuare.  

N-o să scriu despre 1 Mai proletar. N-o să scriu despre masele plebei ce s-au îndreptat sub formă de buluc înspre mare sau munte, petrecându-şi trei sferturi din aşa-zisa mini-vacanţă pe drum, înjurând şi pogorând sfinţi şi mucenici din Ceruri. Nici despre pomana pe care au făcut-o unele partide, în Bucureşti, ori chiar în Braşov. Sau despre românaşii a căror comportamente primitive i-au împins să se înghesuie pentru nişte mici, cel mai probabil expiraţi şi de culoare verde, şi cărora puţin le mai lipsea să se şi înjunghie sau căsăpească de dragul folosirii renumitelor tichete primite de la partid. Noroc cu venirea ploii, care a preîntâmpinat producerea unui masacru în tocmai Parcul Izvor. Nici despre minunaţii tineri ai patriei care zăceau beţi, drogaţi, sau Dumnezeu mai ştie cum, prin splendida Vamă Veche; nici despre cocalarii automobilişti cu ale lor pitzipoance de plastic, ce se călcau pe picioare la intrarea în Banbu Mamaia . N-o să scriu nici despre programele absolut fabuloa...