Simplu, Oana

     Ieri, într-o plimbare făcută prin ger şi soare, de-a lungul uliţei principale, iată ce-am găsit: ... o ceată de copii îmbujoraţi, care strigau de bucuria zăpezii şi a iernii, un căluţ splendid care îi plimba într-o înşiruire de sănii invelite-n pături groase, şi un câine care se distra alergând cu patos după ei.       Să mai zică cineva că e nevoie de staţiuni pretenţioase ca să te distrezi în zăpadă!

  Încet, încet, chiar dacă însoţită de un vânt tăios şi un soare mai cu dinţi, primăvara îşi face simţită prezenţa. Ieri am renunţat la băscuţă, am încălţat ghete mai subţiri, şi am purtat ochelari de soare.    Însă nu departe de mine, am mai găsit puţină iarnă.  Un cocoş galant.   Valea încă îngheţată.     Şi... uniforma obligatorie- cizmele de cauciuc, neapărat lungi. PS. O primăvară frumoasă şi caldă îmi doresc. Şi vă doresc :)

  Acum vreo două săptămâni, când era cât de cât uscat afară, dar şi ceva mai cald, nu era bine. Fiindcă nu era zăpadă şi era prea cald. Apoi a venit gerul. Şi-au pocnit pietrele, fiindcă era prea frig. Acum ninge şi cu toată distracţia şi oricât de mult le-ar plăcea bucureştenilor pe pârtie, ţin să fac unele precizări.   Zăpada e frumoasă. Dar e bună o zi, maxim două-trei, atunci, de Sărbători, pentru un plus de farmec. Orice surplus de zăpadă nu e altceva decât o continuă bătaie de cap.   Să încep cu petele de culoare de pe zăpadă. Da, mă refer la urina şi la răhăţeii de câine care tronează mândri pe trotuare, alei de parcuri şi nu numai. Deci, dacă aveaţi de gând să faceţi tumbe în zăpadă sau îngeraşi, think twice .   Mersul, atât per pedes cât şi motorizat, devine un coşmar. Ca să parcurgi o distanţă, chiar si scurtă, pe jos, trebuie să ai antrenament de fitness la zi, bocăncei cu aderenţă bună, şi neapărat pantaloni de schi. Cei care au contracte de deszăpe...

  Pentru că iarna asta nu prea a fost zăpadă, am cam uitat cât de mult mă amuză vecinii mei, gospodari de frunte, care de-abia aşteaptă să ningă ca să iasă să se bată în lopeţi şi idei prin faţa blocului.   Ba mai mult, am remarcat că unul care respectă lupta femeilor pentru egalitatea între sexe a invitat-o chiar şi pe soţie, care avea şi ea lopata ei, ca să deszăpezească în faţa blocului.   În rest, ca în fiecare an, zăpada de pe locul de parcare e aruncată pe trotuar, deşi oricum nu ai pe unde merge, sau pe stradă, deşi plugul nu trece niciodată pe aici. Şi, am mai remarcat o variantă, care pare cea mai la îndemână, aruncatul zăpezii de pe locul tău pe cel al vecinului, care e plecat cu maşina:)).   Pe arterele mari din vecinătate nu se poate merge, nici pe jos, nici cu maşina- adineauri m-am întors dintr-o vizită la bunici, şi am mai văzut un deştept care curăţa trotuarul şi locul de parcare şi arunca zăpada în drum, drum pe care, oricum, nu trecuse nici urmă...

  Cam aşa s-a văzut răsăritul de ieri, de la fereastra balconului meu. Păcat doar că priveliştea a durat 5 minute.   Astăzi totul e gri, tinde spre alb, mulţumită zăpezii care s-a depus pe copaci.       Gata cu vorbăria, mă duc să îmi caut cizmele de cauciuc, pentru că trebuie să plec, iar străzile mustesc de apă şi zăpadă tocată. P.S. Ce aţi primit de la Moş azi-noapte? :)

  Azi-dimineaţă, pe la 7.30, când m-am trezit, am văzut că se aşternuseră primii fulgi. Nu pot să zic că mă dau în vânt după zăpadă, ba dimpotrivă, consider că iarna e un anotimp frumos doar dacă locuieşti pe vreo insulă din Pacific, dar... mă conformez situaţiei :).  

    Duminică frumoasă, dragilor!  

   Deşi săptămâna viitoare începe s(tr)esiunea, iar la ora asta ar trebui să stau cu nasul în cărţi, studiind contractele de leasing, de franciză şi titlurile de credit, prefer să beau un ceai fierbinte, cu aromă de coajă de portocale, şi să vă arăt cum e iarna zilele astea, în oraşul nostru drag.                   Bunlocul îmi oferă zilnic o privelişte de milioane.   Nici poieniţa de pe Tâmpa nu e urâtă. Ba dimpotrivă.     Tâmpa, per ansamblu, e de poveste.

  Eu nu. Mă consolează, totuşi, faptul că nu a nins de ziua mea.

  Niciodată nu am crezut în conceptul de "astenie de primăvară". Mereu am susţinut sus şi tare că primăvara nu îmi poate aduce ceva rău, cu atât mai puţin o stare din asta greu de definit, în care mai degrabă lâncezeşti decât faci cu adevărat ceva.   Asta până săptămâna trecută, în ziua nefastă în care au apărut primii nori grei de primăvară, pe care parcă i-am simţit apăsându-mă ca nişte saci plini cu nisip umed pe umeri. În ziua aceea pernele şi patul mi-au fost cei mai buni prieteni, şi parcă totul mă supără.    Au trecut deja câteva zile bune de când afară e tot înnorat, starea mi s-a mai ameliorat pe alocuri, însă tot fără poftă prea mare de viaţă mă simt. Ca şi cum nu ar fi de-ajuns, mă dor toate oasele, iar coloana, ale cărei dureri fac parte din rutina-mi zilnică, mă doare de parcă ar vrea să mă doboare din picioare.   Azi-dimineaţă, când m-am trezit şi am dat cu ochii de zăpadă, aproape că-mi venea să plâng. Noroc că până am luat micul dejun şi a trebui...

  Pe 31 decembrie anul trecut, m-am trezit cu amigdalele umflate (mă rog, mai umflate decât de obicei) şi cu o senzaţie detestabilă de răguşeală. Curios, pentru că sunt vaccinată, iar lichide reci nu beau nici măcar vara, d-apoi acum, în miez de iarnă (apropos, ce frumos şi rece ninge afară!). Am înghiţit pastile (de parcă nu mi-ar fi fost îndeajuns cele pentru migrene), am băut hectolitri de ceai fierbinte, şi am mâncat miere.   Din 1 ianuarie şi până astăzi mă tratez cu un secret vechi, de familie, moştenit de la strabunica mea maternă, care dă rezultate excelente. Culmea, astăzi toată lumea cu care m-am intâlnit era mai mult sau mai puţin răcită, tuşea, strănuta, îşi sufla nasul, ceea ce mi-a declanşat starea de ipohondrie. Nu că n-aş fi în alertă mereu, mai ales că îmi vine să-i strangulez pe toţi cei care îşi împrăştie microbii în preajma-mi, dar...   Că tot vorbirăm de stări, de azi-noapte (deh, insomniile...) mă încearcă o furie amestecată cu frustrare şi neliniş...

  Nici n-am cum... La felul în care se bucurau astăzi copiii, la scrâşnetul zăpezii sub bocănceii lor mici, şi la zecile de bulgări pe care îi aruncau pe te-miri-unde, nu pot decât să empatizez cu starea asta lejeră, de vacanţă, pe care o induce ninsoarea.      Acum, seara, când am intrat în dormitor, era o lumină gălbuie, odihnitoare, care, da, provenea de la zăpada de afară. Cu o farfuriuţă cu brioşe alături, şi o cană de lapte fierbinte, albul s-a transformat în ocazia perfectă de a scrie aici- poate că, odată cu zăpada, îmi revine şi inspiraţia.   În urmă cu vreo oră, în parc au apărut nişte oameni mari şi un copil. Copil care se distra alergând prin zăpadă ce îi ajungea aproape până la jumătatea picioruşelor lui scurte, şi care arunca bulgări în cei mari, care nu se supărau.   Avem nevoie de apucături copilăreşti. Mai ales mâine, ca să vină Moşul. PS. Când am ieşit, am văzut doi copiii care se luptau să facă un om de zăpadă. PS2. Cred că mâine, în lo...

 Se întâmplă foarte rar să plâng. Dar vineri, când am auzit prognoza meteo, am plâns. Pentru că nu mai rezist în frigul ăsta. Parcă văd că în următoarele zile şi răcesc, cu toate pastilele înghiţite zilnic, iar atunci distracţia va fi completă. Mă nemulţumeşte faptul că am ajuns să trăiesc într-o ţară cu două anotimpuri, în care port haine groase şi cizme şase luni pe an. Nu aşa văd eu primăvara.   Ca şi cum toate astea n-ar fi îndeajuns, m-am lăsat pradă şi depresiei pre-aniversare, căci peste o lună fără 4 zile îmbătrânesc. Nu mult, dar tot îmbătrânesc.    Cireaşa de pe tort ar fi nişte zăpadă de Paşte, în deplină consonanţă cu ouăle înroşite, cozonacul, drobul, tortul pentru ziua mea, şi, bineînţeles, cu bietul Iepuraş. Căruia îi vor îngheţa lăbuţele pe gerul şi zăpada asta aspră de-afară. PS. Mi se pare mie sau pe gerul acela mare din ianuarie nu a fost atât de frig cum este acum?

Ştiţi că mai e doar o lună de iarnă? Ştiţi oare că suntem tot mai aproape de sandalele comode, de rochiţurile flu-flu, şi de pantalonii scurţi?:D In the mean time , suntem în continuare afundaţi în cizme. Azi-dimineaţă, la cafea, calculam că sunt deja 4 luni de când le port, şi încă una (în cel mai rău caz, două) în care aş mai putea să le port. Sunt nerăbdătoare să scap de ele, să scot la înaintare papuceii comozi, din piele subţire şi colorată, să dau uitării prin dulapuri toate fularele, mănuşile şi băscuţele, pe care, oricât de feşăn ar fi, NU le mai suport. De-abia aştept să dau frâu liber crocodilului din mine, ca să stea zile-ntregi să se prăjească la soare, şi să schimbe zeci de straturi de piele. Iar maman să se tot ia de mine că risc să fac insolaţie:D. Degeaba îi tot explic că, la ce relaţie de iubire există între mine şi Soare, ar fi imposibil ca el să-mi facă vreodată vreun rău. De câteva zile... de fapt, de când ninge cu fulgii ăştia mari de-ţi sparg capul, îmi pl...

Aveţi o fereastră la dispoziţie? Da? Perfect! Aşezaţi-vă confortabil, şi, fără a o deschide, căci riscaţi să vă îngheţe năsucurile, priviţi în soare. Vedeţi minunile cum se zbat şi strălucesc? Şi când te gândeşti că ne străduim atât ca să găsim măcar o fărâmiţă de frumos în tot haosul ăsta din jur. PS. Aştept de două luni ca să se depună chiciură pe copaci. Azi-dimineaţă am fost foarte mulţumită.

Nou-dinţatul edil Oprescu (pe care maman l-a poreclit " Cioculeţ" , în urma porţolanurilor pe care şi le-a pus pe post de dinţi), anunţă amendarea a 50 de asociaţii de proprietari din Bucureşti , în urma faptului că au "uitat" să-şi deszăpezească trotuarele aferente imobilelor. Bravo, Nea Primare! Săptămâna trecută, cam pe când totul a început să îngheţe mai ceva ca-n Siberia, a ieşit pe post, din nou, Sorin Antipatic Toarcea (personaj de marcă din Primăria Braşov, despre care am avut plăcerea de a vă povesti aici ), relata prostimii (din faţa uşii Primăriei :D) cum face, drege, şi merge Primăria prin urbe, ca să împartă avertismente celor care nu se conformează deszăpezirii trotuarului ce revine casei ori sediului societăţilor. Aşadar, prin avertismente vrem noi să ne civilizăm. Avertismente dăm atunci când tot soiul de huligani molestează ordinea publică, avertismente dăm când Poliţia Comunitară prinde gospodarii lăsându-şi câinii să se plimbe prin gropi...

Dacă nu mă înşală memoria şi numărătoarea, să tot fie vreo 4-5 zile de când ne place să ne autointitulăm "polul frigului". Pe lângă asta, toate buletinele de ştiri, emisiuni de radio, articole de ziar, bloguri, tratează acelaşi subiect: FRIGUL. Dacă tot ne place aşa de mult să dezbatem vremea, înseamnă că ne transformăm în britanici. (We only wish we did!). Ceea ce urăsc la vremea asta nu sunt temperaturile, şi nici faptul că centrala duduie tot timpul. Ba dimpotrivă, ador că pot avea un motiv să nu ies din casă, şi să mă cuibăresc mai bine în şalul meu mov, cu botoşei în picioare. Urăsc, în schimb, atitudinea tuturor în faţa frigului- toată, dar absolut toată lumea se plânge. Păi, scuzaţi-mă, dar n-aţi vrut voi iarnă adevărată? Cu frig, cu zăpadă, cu pârtii? Acum că o aveţi, de ce mai comentaţi? Şi de ce umblaţi pe stradă precum nişte saci diformi? Nu văd nicio scuză în faptul că e frig afară, pentru cele ce ies din casă cu fuste peste pantaloni, pentru cei ce târăsc...

Haideţi să vorbim un pic despre cum merge deszăpezirea prin Braşov. Toată lumea s-a agitat cu parcările din care n-a mai putut să scoată maşinile, cu drumurile pe care îţi este necesar cel puţin un Hummer ca să le străbaţi, cu intersecţiile în care te întorci la 360 fără prea mult efort, şi cu giratoriile în care cei cu autoturisme cu tracţiune pe spate şi-au găsit naşul. Maxima frază a zilei de ieri a scos-o o deşteaptă de la un buletin de ştiri locale, care a spus că, citez, " niciun edil n-a ieşit pe străzi, la deszăpezire ". Deci, se pare că trebuie să aşteptăm ca Georgică să vină cu plugul şi pe strada noastră. Eh, dar până s-o pregăti el, să vă zic ce trebuie să faceţi ca să vă deszăpeziţi strada- nu vă mai chinuiţi să reclamaţi, să daţi telefoane pe la ştiu-eu-ce dispecerate de prin urbe, nu mai înjuraţi, şi nu mai "foraţi" cu anvelopele în troienele de omăt frământat. Acum e simplu: luaţi maşina (presupunând că aţi putut-o scoate din parcare), daţi o tur...

Uneori, găsesc drept cea mai dulce recompensă după o perioadă de zbucium, o simplă seară petrecută în compania unei căni de ceai în mâna stângă, a unei cărţi bune în cea dreaptă, şi a unei muzici liniştitoare în surdină (de fapt, eu mereu ascult muzica în surdină...). A fost bine aici, înfăşurată în pătură, cât mai departe de zăpada rece de afară, zăpadă care-mi picură fix pe inimioara brodată în puful papucilor de casă, dimineaţă de dimineaţă, atunci când deschid fereastra. Aceeaşi zăpadă cu care mă lupt, o dată când trebuie să deszăpezesc, şi încă o dată, dacă sunt nevoită să înot prin ea. Dacă-s mică, aşa-mi trebuie! Aceeaşi zăpadă care-mi încurcă buclele, şi mă face să mă scutur precum o pisică, atunci când se depune pe haine. Să vă zic un secret: într-o zi, când veţi îmbrăca o haină neagră, sau, mă rog, de o culoare închisă, încercaţi să distingeţi fulgii. Veţi rămâne uimiţi de splendoarea, diversitatea, şi uneori chiar simplitatea lor. Trecem peste zăpadă. O iubesc atât ti...

Întâia activitate pe care orice specimen uman neaoş mioritic o efectuează dimineaţa, după ce o noapte întreagă a nins încontinuu, este deszăpezirea. Nimic rău în asta veţi spune. Doar că unii nu ştiu să se dea pe silent înainte de a o începe. Şi, uite-aşa, Gigel de la 2, atunci când iese să dea cu mătura zăpada de pe Dacie, îl zăreşte, la vreo 8 metri distanţă şi pe Vasâli Vasile de la 5, şi îi dă bună dimineaţa , urlând de parc-ar vrea să fie auzit până în capătul celălalt al oraşului. Vasile vine înspre Gigel, care are în portbagaj o sticlă cu tărie, şi încep o conversaţie de toată frumuseţea, în care ambii ţipă unul la altul, de-ai zice că sunt surzi. Între timp, coboară şi Stănică de la 3, cu cuşma pe-o ureche, şi pantalonii de training vârâţi în ghetele îmblănite. Prietenos, le dă, urlând şi el, bună dimineaţa celor doi vecini. Se duce la portbagajul lui Gigel, trage-o duşcă din sticluţa cu minuni, sprijinindu-se în coada lopeţii aduse pentru deszăpezirea locului de parcare....