Simplu, Oana

Am scris titlul în engleză nu pentru că dă mai bine, ci pentru că în română ar suna ciudat şi întortocheat. Îmi ating mâinile- am manichiură proaspătă, făcută în două reprize; faţa- nu îmi arată vârsta, iar de-aseară nu mi-a apărut niciun rid. Am doar nasul un pic prăjit de la baia de soare de sâmbătă, atât. În rest, sunt întreagă şi voioasă, mai ceva ca la 19 ani. La fel cum mi-a spus şi un văr de-al meu de departe, viaţa e frumoasă la 20 de ani- eu de ce m-aş încăpăţâna să n-o văd la fel? Ca în fiecare an, primele urări, la miezul nopţii, le-am primit de la Pesica şi de la Pitz Ralu. Lor le mulţumesc că nu mă lasă niciodată să mă deprim. Ba dimpotrivă, mă ajută să fac dintr-o tragedie existenţială, un mare haz general, mai întotdeauna. Azi de dimineaţă, primul care m-a sunat, din dulcele târg al Ieşilor , a fost tata. Apoi a fost mama, şi obişnuita pleiadă de oameni care nu mă uită şi nu mă dezamăgesc în niciun an. Am ales să-mi petrec ziua de naştere într-un mod cât mai normal cu ...

În mai puţin de o oră se va fi terminat cu vârsta mea de 19 ani. Nu îmi amintesc cum trebuie să mă fi simţit acum 10 ani, atunci când vârsta-mi a trecut de la cifre înspre numere, adică în pragul a 10 ani, dar acum sunt destul de mare încât să îmi întipăresc senzaţia bine în minte, şi să n-o uit cât voi trăi. Cu totii ştiţi că urăsc Revelionul. Şi acum am şansa să mă explic: adevăraţii ani din viaţă trec cu ocazia aniversării noastre. Anul Nou e aniversarea planetei, a omenirii, a timpului în sine, dacă vreţi, dar nu a noastră. Mă apucasem de scris cu o hotărâre cum rar mi-a fost dată în ultima vreme. Dar acum, încercând să-mi pun ordine printre atâtea şi atâtea idei, care mai de care mai năstruşnice, mă pierd în fraze. Dar nu-i bai, căci cei ce mă înţeleg, îmi vor înţelege şi îmbârligăturile astea. Weekendul ăsta am încercat să mă comport cât mai normal, deşi ştiam că îmi va fi aproape imposibil să nu mă gândesc obsesiv la ziua de luni, şi la cât de mult mă va roade . Pot considera...

De mâine într-o lună îmbătrânesc. La propriu, pentru că e şi vârstă rotundă- propice pentru o mică depresie şi pentru a-mi plânge de milă în preajma persoanelor mai tinere. Am început cu obsesiile legate de vârstă şi îmbătrânire atunci când am împlinit 18 ani... Ziua aceea a fost nefastă, în mare parte pentru că a avea 17 ani mi s-a părut cea mai fabuloasă chestie. Era interesant să te afli la graniţa dintre copilărie şi maturitate. De fapt, nu mai erai nici copil, dar nu erai nici adult cu acte în regulă. În fine, ce-a fost a fost. Anul ăsta am luat-o cu obsesiile supăratoare de prin februarie, şi nu mă aştept să îmi treacă până prin mai, când îmi voi da seama în cele din urma că nu mai e cale de întoarcere. Azi după-amiază, am dormit preţ de câteva ore, şi nici în somn nu m-a lăsat gândul de îmbătrânire în pace. De fapt, în vis mi-a fost dată cea mai draguţă sugestie de petrecere a zilei mele de naştere, anul ăsta. Si cred că o voi pune în aplicare, bineînţeles, în măsura în care ...