Simplu, Oana

  De vreo două săptămâni încoace, administraţiei publice locale braşovene şi firmelor care se ocupă de salubrizarea cartierelor oraşului li se umple gura spunând ca au demarat curăţenia de toamnă.      Ce anume înţeleg acestea din terminologia ,,curăţenie de toamnă"...e discutabil. La mine în cartier, singura acţiune întreprinsă în scopul pretinsei curăţenii a fost ca firma de salubritate, adică Urban, să posteze graţios, monumental şi dezgustător de puturos, un mega-container, taman lângă ţarcul de tomberoane.   Ca şi când mizeria din ţarc, zeama care se scurge din tomberoane şi coloraţii aciuaţi zi-lumină în interior nu ar fi fost de ajuns, mega-containerul înfloreşte pe zi ce trece, dar nu cu crengi, buruieni sau alte materii vegetale, care se presupune că ar rezulta în urma curăţeniei de toamnă, ci cu resturile menajere (şi nu numai!) ale celor cărora le e lene să mai ducă sacii până în tomberoanele din ţarc.    După o săptămână şi ceva de cân...

   Presupun că ştiţi deja cât de ,,drag" îmi este locul de joacă pe care Primăria Braşov a binevoit să îl amplaseze in vecinătatea blocului în care locuiesc şi, iată că, după o iarnă ce părea interminabilă, acesta începe să reînvie.   În afara de faptul că groapa de nisip a copiilor este de fapt groapa de nisip a câinilor, a faptului că nu se exercită niciun control asupra orelor de funcţionare a parcului şi nici a modului de utilizare a aparatelor de fitness şi a celor de joacă pentru copii, parcul ăsta mirific pare un izvor nesecat de specimene umane. Vă reamintesc plozii scăpaţi de dimineaţă până seara târziu pe maidan, care urlă ore în şir din toţi rărunchii, înjură şi boscorodesc mai ceva ca la uşa cortului, babetele care îşi suflecă pantalonii în miezul verii ca să îşi bronzeze picioarele crăcănate pe bănci, ,,domnii" care îşi plimbă dimineaţa sau noaptea câinii ce se uşurează pe bănci, tobogan şi orice altceva găsesc, oamenii care îşi pun copiii să urineze (sau nu...

  Acum vreo două săptămâni, când era cât de cât uscat afară, dar şi ceva mai cald, nu era bine. Fiindcă nu era zăpadă şi era prea cald. Apoi a venit gerul. Şi-au pocnit pietrele, fiindcă era prea frig. Acum ninge şi cu toată distracţia şi oricât de mult le-ar plăcea bucureştenilor pe pârtie, ţin să fac unele precizări.   Zăpada e frumoasă. Dar e bună o zi, maxim două-trei, atunci, de Sărbători, pentru un plus de farmec. Orice surplus de zăpadă nu e altceva decât o continuă bătaie de cap.   Să încep cu petele de culoare de pe zăpadă. Da, mă refer la urina şi la răhăţeii de câine care tronează mândri pe trotuare, alei de parcuri şi nu numai. Deci, dacă aveaţi de gând să faceţi tumbe în zăpadă sau îngeraşi, think twice .   Mersul, atât per pedes cât şi motorizat, devine un coşmar. Ca să parcurgi o distanţă, chiar si scurtă, pe jos, trebuie să ai antrenament de fitness la zi, bocăncei cu aderenţă bună, şi neapărat pantaloni de schi. Cei care au contracte de deszăpe...

     Nu pot să spun că mă dau în vânt după vremea de afară sau după iarnă, în general, dar trebuie să recunosc că ploaia îngheţată de zilele trecute a creat un adevărat spectacol, în tot griul care s-a lăsat peste oraş odată cu sfârşitul de toamnă. Dacă anul trecut m-am minunat la vederea unor fotografii făcute de un văr, cu înfăptuirile ice rain-ului canadian, anul acesta am avut ocazia să le văd pe viu. Ca să nu vă aşteptaţi la cine ştie ce peisaje, vă spun că am ieşit astăzi doar prin jurul casei, ca să profit de faptul că e încă frig şi gheaţa nu s-a topit.   Un corcoduş care pe timp de vară e cocoşat de prea multe fructe e acum cocoşat de gheaţă.     Nici gardul viu nu a scăpat :).      Cu adevărat spectaculos mi s-a părut pinul îngheţat. Iar faptul că are şi conuri îi adaugă farmec de sărbătoare.   Am găsit şi nişte reminiscenţe de toamnă- frunzele colorate ale unui arţar-, cuprinse în nişte pelicule de ...

  Având ceva de rezolvat acolo, şi traversând cocina curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov, am dat peste această pancartă, în legătură cu sensul căreia mi-ar plăcea să primesc informaţii:   Nu am reuşit să îmi dau seama menirea ei, însă, judecând după tonele de mizerie adunate în curtea Spitalului, mă gândesc că serveşte adunării acesteia.    În altă ordine de idei, mi se pare de-a dreptul nesimţit că infirmierele, brancardierii şi alte zeci de persoane freacă menta, stând la ţigări, cafele sau spărgând seminţe (sau îţi cer şpagă în momentul în care trebuie să scoţi pe cineva din spital, în scaun cu rotile), când ar putea foarte bine să organizeze o campanie de salubrizare a curţii, care arată mai rău decât o ghenă de gunoi: tufişuri neîngrijite, năpădite de buruieni, pubele rupte şi smulse de la locul lor, bănci împuţite, trotuare rupte.   Să nu uităm totuşi că vorbim de împrejurimile unui spital, unde ar trebui ca totul să fie bec de...

  De multe ori se întâmplă, ca în goana după locuri noi de explorat, să uităm de cele apropiate casei noastre. La fel mi s-a întâmplat mie, care deşi ma simt braşoveancă, nu am ajuns niciodată pe Dealul Melcilor, care, culmea, e la 10 minute distanţă de strada mea.   Asta până sâmbătă, când, alături de un grup vesel, am pornit pe cărări deocamdată vag înverzite, dar presărate cu tot soiul de flori de primăvară, până în vârful Dealului. Şi nu mi-a părut rău, semn că ar trebui să încercaţi şi voi o plimbare până sus de tot- nu durează decât 2 ore şi puţin. Singurul inconvenient este mizeria făcută de ,,grătaragii" şi alte specimene, pe cărarea care duce până la pădurea propriu-zisă, deci pe o distanţă nu foarte mare. În rest, numai de bine- aer curat, peisaj care merită fotografiat, şi... poftă de mâncare şi de somn după plimbare :). Viorele. Indigo. Buchet de primăvară.  A înflorit floarea Paştelui! Viorele, din nou. Prive...

  Cum s-a topit zăpada, cum au apărut articole, ştiri, blogăreli, pe o temă deja clasică: rahatul câinilor. Am scris şi eu, nu demult, despre acest subiect , nu vreau să revin. Există destul rahat, sub toate formele şi texturile, pe trotuarul din faţa blocului ca să îmi mai doresc să scriu despre el.       Într-un articol dedicat rahatului de câine, citit zilele trecute, autorul credea că, la fel cum nu aşezi copilul pe trotuar pentru a-şi face nevoile, aşa nu ar trebui să laşi nici câinele să îşi facă nevoile pe oriunde şi oricum.   Îl contrazic. Faptul că am un parc în faţa blocului, unde văd chiar şi imposibilul, mă îndreptăţeşte să afirm că nici părinţii de copii nu sunt mai puţin nesimţiţi decât stăpânii de câini.   Să mă explic. S-a împământenit, printre cei care frecventează parcul, ca un colţ al acestuia, care, culmea, e colţul dinspre blocul meu, să fie folosit drept latrină. Acolo, părinţii cu copii, sau chiar copiii singuri, nedresa...

  Pentru că iarna asta nu prea a fost zăpadă, am cam uitat cât de mult mă amuză vecinii mei, gospodari de frunte, care de-abia aşteaptă să ningă ca să iasă să se bată în lopeţi şi idei prin faţa blocului.   Ba mai mult, am remarcat că unul care respectă lupta femeilor pentru egalitatea între sexe a invitat-o chiar şi pe soţie, care avea şi ea lopata ei, ca să deszăpezească în faţa blocului.   În rest, ca în fiecare an, zăpada de pe locul de parcare e aruncată pe trotuar, deşi oricum nu ai pe unde merge, sau pe stradă, deşi plugul nu trece niciodată pe aici. Şi, am mai remarcat o variantă, care pare cea mai la îndemână, aruncatul zăpezii de pe locul tău pe cel al vecinului, care e plecat cu maşina:)).   Pe arterele mari din vecinătate nu se poate merge, nici pe jos, nici cu maşina- adineauri m-am întors dintr-o vizită la bunici, şi am mai văzut un deştept care curăţa trotuarul şi locul de parcare şi arunca zăpada în drum, drum pe care, oricum, nu trecuse nici urmă...

  Sunt aproape convinsă că majoritatea oamenilor, atât de prinşi în tevatura premergătoare Crăciunului, nu a observat ce zi minunată a fost astăzi. Friguroasă, ce-i drept, dar superbă din perspectiva spectacolului oferit de chiciură:   Eh, ce ziceţi?

  Dat fiind faptul că atât eu cât şi maman suntem răcite cobză, ţambal sau cum vreţi să-i spuneţi, maman s-a văzut nevoită acum vreo oră să iasă din casă până la farmacia din colţ, pentru noi provizii de medicamente.   Când se întoarce, se întoarce nervoasă, fiindcă a trebuit să baleteze, practic, pe trotuarul din faţa blocului, pentru că era plin de, mă scuzaţi, rahat.   Dar nu rahat turcesc, să ne înţelegem! Rahat de-al câinilor cucoanelor şi imbecililor care îşi plimbă de cu zori potăile zoioase prin faţa blocului.    Nu am nimic cu câinii, oricine mă cunoaste ştie că ador animalele, dar am ce am cu nesimţirea stăpânilor de câini.   Mi se pare inadmisibil ca să fiu trezită de vocile stridente ale unor cucoane care îşi aduc la ora 6 dimineaţa potăile la wc-ul public din faţa blocului. Plimbă-ţi animalul, strânge-i rahatul, dar nu semnaliza!   Mi se pare intolerabil ca nişte personaje să îşi elibereze câinii ca să îşi facă nevoile în locul de ...

  Azi-dimineaţă, la cafea, am remarcat că, aşa cum era de aşteptat, ploaia de azi-noapte a scuturat toate culorile de toamnă, lăsând în urmă doar vişiniul putred al ramurilor dezvelite de frunze.   Din fericire, aseară am avut o oră liberă, în care m-am plimbat şi am surprins ultima zvâcnire de arămiu tomnatic :).          Tot ce a mai rămas în urmă sunt frunzele aproape putrezite...

Cam aşa sunt întâmpinaţi contribuabilii braşoveni la DGFP Braşov...

  Am un prieten de familie care a fost în trecut monitor de schi, iar acum, în fiecare iarnă, participă la diverse concursuri şi alte evenimente de sporturi de iarnă, în calitate de arbitru. Ei bine, anul acesta, de fapt încă de anul trecut, a fost convocat pentru FOTE 2013, acel mirobolant Festival al sporturilor de iarnă pentru tineret, care a făcut atâta valvă, în presă şi nu numai.   Din câte mi-a povestit, competiţia va dura 5 zile, probele se vor desfăşura în Poiana Braşov, la Râşnov şi la Cheile Grădiştei, însă nu se ştie dacă în luna februarie va mai exista suficientă zăpadă pe pârtii. L-am întrebat de ce, şi mi-a răspuns că, în goana după bani, s-au deschis toate pârtiile, în loc să se fi deschis doar una sau două, iar restul să ramână închise, cu zăpada naturală, şi cu zăpadă artificială aşternută peste, ca să reziste până atunci.   Arbitrii vor purta nişte veste reflectorizante, asemănătoare cu cele purtate de angajaţii firmelor de salubritate, însă volu...

  Azi-dimineaţă, pe la 7.30, când m-am trezit, am văzut că se aşternuseră primii fulgi. Nu pot să zic că mă dau în vânt după zăpadă, ba dimpotrivă, consider că iarna e un anotimp frumos doar dacă locuieşti pe vreo insulă din Pacific, dar... mă conformez situaţiei :).  

  De câţiva ani încoace, observând ce se întâmplă în oraş în privinţa cainilor comunitari, am elaborat urmatoarea teorie: primăvara sunt prinşi de hingheri, închişi după gratiile acelea îngrozitoare, arătaţi la televizor drept exemplu de captură în comparaţie cu alte oraşe, iar toamna sunt eliberaţi.   Astfel, se realizează un circuit extrem de interesant al banilor publici, si se conservă utilitatea Serviciului Public de Gestionare a Animalelor, care, altminteri, nu şi-ar mai găsi rostul. Închipuiţi-vă- dacă ar fi sterilizat câinii, înmulţirea lor ar fi intrat pe un făgaş uşor de controlat, iar pe termen mediu şi lung serviciul pe care îl promovează drept ceva animal-friendly (pe când toţi cei care lucrează acolo au nişte chipuri de dr. Mengele, de ţi se ridică părul în cap!) ar fi dispărut, din lipsă de activitate.   Dar, aşa cum stau lucrurile acum, când ba se alocă, ba nu se mai alocă bani pentru sterilizări, iar atunci când, prin miracol, se alocă, sunt steril...

  Îmi cer scuze că nu am mai avut timp să revin cu partea a treia din pastelul foto de toamnă, însă săptămâna asta s-a întâmplat ceva extrem de urât, despre care nu sunt pregătită încă să scriu. Un om pe care l-am iubit tare mult a încheiat socotelile cu lumea asta, şi încă îi simt dispariţia ca pe ceva de neconceput, mai apăsător decât un bolovan pe suflet.   Revenind la scopul pastelului, şi anume acela de a vă încânta pe voi, şi de a mă distrage pe mine de la cele întâmplate în ultima vreme... El e Rocky, cel mai Saint Bernard dintre toate potăile din sat :)  Prin sârma ghimpată.   Auriu.   Eh, hai să vedem şi toamna din Braşov, că poate până mâine dimineaţă se scutură şi ce a mai rămas din ea.

Azi-dimineaţă, stând cu ai mei la o cafea, am făcut constatarea că astăzi, deşi e de-abia 1 august (uf, când o fi trecut vara pe trei-sferturi deja?!), pădurea are nuanţe accentuate de septembrie târziu.         În rest, toate bune şi frumoase. Aştept din nou canicula, căci mi se pare că e suspect de frig afară, mai ales noaptea.

  Dacă vara trecută vă arătam cât de sublim se scorojeşte cimentul aplicat cu nesaţ pe Bastionul Postăvarilor (şi nu doar acolo!), acum, ca prin minune, cimentul a reapărut, pe ici, pe colo, prin punctele esenţiale.   Analizaţi, aşadar, pozele din august anul trecut (le găsiţi aici ) şi pe cele de astăzi, şi comparaţi:)    

  Ziua de ieri m-a agitat teribil. M-am dus la vot pe la ora 9, în speranţa că nu voi întâlni pe nimeni. Însă am avut surpriza ca la şcoala la care erau organizate secţiile de votare pentru strada mea şi străzile adiacente să fie coadă. În curtea şcolii mişunau zeci de oameni care ieşeau, şi alte zeci care intrau.    Înăuntru m-am certat cu un neghiob de supraveghetor sau cum s-o fi numind, care mă ghida agasant în ce urne să introduc buletinele. I-am spus că nu e cazul să mă trateze mai rău decât pe un nevăzător şi că am învăţat încă de mică să citesc, astfel încât mă descurc excelent şi singură.   M-au enervat teribil nişte mesaje primite pe telefonul mamei, de la PPDD, despre care aflu cu stupoare astăzi că s-a situat aproximativ pe un loc neaşteptat în preferinţele electoratului. Cu oameni care au mers la grătar, s-au îndopat cu mici şi bere, şi-au fiert creierii sub soarele torid, iar mai spre seară s-au prezentat la vot, niciun rezultat nu mă mai miră. ...