Strange things happen lately
Acum vreo zece minute, în timp ce mă chinuiam să reuşesc să înghit ceva din farfuria plină cu mâncare ce tocmai îmi fusese servită, am luat hotărârea ca după ce trece s(tre)siunea sa mă duc să mă caut . La medic, ori să-mi fac analizele. E drept, de vreo 3 luni, trăiesc cel mai mare coşmar pe care îl poate trăi vreun om. De fapt, suntem 6 persoane care trăim acelaşi coşmar, şi numai noi ştim cum şi ce facem ca să mergem mai departe, cu capul sus, şi cu aparenţele de rigoare ca faţadă a tuturor problemelor. În fine, cred că de la asta mi se trag toate. De câteva zile observ că am devenit extrem, dar extrem de împiedicată. Unde mai pui că mi-am pierdut pofta de mâncare. Eu, cea care mânca de câte 10 ori într-o zi. De împiedicată, n-am fost de când mă ştiu, sau am fost, dar în limitele normalului... Adică, hai o dată la un an de zile, mai scap ceva din mână, mai calc pe cineva pe-un picior sau mai ştiu eu ce altă minunăţie, dar de vreo câteva zile, dau în foc cafeaua de dimineaţă, apoi,...