Simplu, Oana

  Nu vreau să par rea, însă dacă e ceva ce nu suport, acel ceva se numeşte mizerie. Ei bine, respectabilii mei vecini de la etajul patru, care stau fix în capul meu, sunt cei mai buni prieteni ai mizeriei.   Nu îi doresc nici celui mai mare duşman să treacă pe lângă ei, căci nu garantez că supravieţuieşte întâlnirii cu ficatul întreg. Pe lângă faptul că sunt certaţi cu apa, mai sunt şi nesimţiţi. De când îi ştiu eu, sunt nesimţiţi- urlă, trântesc, aleargă precum elefanţii prin casă, mai demult ascultau chiar şi manele la maxim, şi ca să fie tacâmul complet, au mai făcut şi un plod. Copilul, desigur, îi urmează în comportamente, şi, în plus, îl bănuiesc şi de ceva retard mintal.      Enfin , m-am pierdut în explicaţii, şi am uitat să vă spun, că, de vreo două săptămâni, vecinii ăştia simpatici au descoperit APA. Da, apa, acea chestie inodoră, incoloră care curge la robinet, şi care ne ajută să fim mai curaţi. Şi, nu ştiu cum se face, dar cred că apa lor funcţi...

   Tocmai azi, luni, când vântul bate cu putere şi Soarele se tot ascunde pe după nori, când aş putea atât de bine să mă cuibăresc în pat şi să citesc sau să învăţ ceva, noii mei vecini s-au apucat de dărâmat apartamentul.   Şi, nu ştiu de ce, dar instinctul meu infailibil îmi spune că situaţia se va perpetua de-a lungul câtorva săptămâni...   Linişte, dragilor... săptămână liniştită să aveţi!

Acu' vreo oră mă gândeam că viaţa e din nou roz. Nu ştiu dacă era din cauza lucrurilor ce au intrat pe făgaşul normal, căci astăzi m-am comportat ca un om ce sunt, şi nu ca o pisică adormită mai tot timpul zilei, ori datorită salatei de sfeclă roşie pe care am avut-o garnitură la masa de prânz:D. Cum ziceam, toate bune şi frumoase. Oana se liniştise. Mă pun şi eu un pic să dorm, că prea multă agitaţie şi alergătură fac rău la organism şi încep să apară ridurile. Mă foiesc, o dată, de două ori, de zece ori. Înfoi pernele, mă lupt cu pătura, nu pot adormi. Îmi zic că ar trebui să mă gândesc la ceva frumos- nu găsesc nimic cu adevărat relevant în această privinţă. Îmi zic apoi că ar trebui să mă apuc să număr oi, deşi n-am practicat niciodată sportul ăsta. Mă plictisesc pe la 20- nu ştiu cum de 'Nea Jiji le mai ştie numărul. Îmi zic că ar trebui... nu-mi mai zic nimic. Patul începe sa se zguduie. Creierii îmi vibrează, deşi urechile-mi erau astupate de dopuri. La n...