Postări

Se afișează postări cu eticheta existentialisme

Existenţialisme de criză

Imagine
Încadrare spaţio-temporală: duminică, ora 22, parcarea din faţa Prefecturii. Acţiune: O famelie , mama, tata şi copilul, se plimbă tustrei de mână. Părinţii discută aprins. Tatăl îi zice mamei ceva de salariu, bani, ceva de genul. Mama îi răspunde: Dacă cumpărăm medicamente, nu mai avem bani de ţigări! , pe un ton absolut revoltat. Cei trei iau un taxi. Ştiţi ce? Luaţi, stimabililor, ţigări, că face bine la sănătate, nu luaţi medicamente, că aveţi timp să înghiţiţi destule la bătrâneţe. Asta dacă o mai apucaţi.

Cum ne cântărim fericirea

Definiţia din DEX: FERICÍRE , fericiri , s.f. Stare de mulțumire sufletească intensă și deplină. Ştim că trebuie să fim fericiţi, că trebuie, într-un fel sau altul, cu uşurinţă, sau ba, să o găsim, să o trăim, să o împărţim. Presupun că e ceva indus prin gene în fiinţa noastră, că e finalitatea unui quest continuu, la fel ca în romanele feministe engleze; că beneficiem fie şi de un strop din ea, iar de ştim să o "înmulţim", cu atât ne va fi mai bine. Ceea ce mi-e limpede e faptul că nu primim nici instrucţiuni de procurare, şi cu atât mai puţin de folosinţă (îndelungată). Poate că tocmai acestea sunt motivele pentru care o dobândim uşor, şi o lăsăm să ne scape printre degete, mai ceva decât argintul viu. De cele mai multe ori, cel puţin în cazul meu, ori de câte ori simţeam că sunt atât de fericită încât aş putea să mă sufoc, ceva, oricât de mic s-a interpus, şi... m-a lăsat să răsuflu... şi să pierd şi ceea ce numeam fericire. Norocul a făcut ca imediat după, să îmi dau sea...