Simplu, Oana

  Încet, încet, chiar dacă însoţită de un vânt tăios şi un soare mai cu dinţi, primăvara îşi face simţită prezenţa. Ieri am renunţat la băscuţă, am încălţat ghete mai subţiri, şi am purtat ochelari de soare.    Însă nu departe de mine, am mai găsit puţină iarnă.  Un cocoş galant.   Valea încă îngheţată.     Şi... uniforma obligatorie- cizmele de cauciuc, neapărat lungi. PS. O primăvară frumoasă şi caldă îmi doresc. Şi vă doresc :)

  Iată ce pasaj frumos am găsit aseară în Jurnalul filosofic al lui Constantin Noica:   După o jumătate de oră de convorbire, orice femeie din societate scoate din geantă pudriera ca să se refacă. Recunosc esenţa feminităţii într-un gest ca acesta. Dar şi tot ce e absurd în esenţa feminităţii. Căci femeia înţelege să se refacă aşa cum a fost. Ea nu-şi dă seama că a trecut un anumit timp, în care s-a întâmplat ceva; că a intrat şi ea într-un proces de devenire; că pe faţa ei trebuie să se citească umele acestei deveniri. Ea nu admite să treacă peste chipul ei umbra unei idei care se va fi rostit, sau să se înscrie undeva cuta unui adevăr. Nu; ea vrea să revină la chipul din faţa oglinzii, la masca adoptată odată pentru totdeauna. Ce-i pasă că falsifică astfel o întreagă devenire? Ea vrea să rămână aceeaşi.   Într- lume în care totul devine, ea crede că poate rămâne aceeaşi.

Oricât de mult mi-ar plăcea să mă umflu în pene cu vremea asta frumoasă, umblă zvonul prin târg că mâine începe iar să-şi facă de cap, cu ploi, frig, şi alte minunăţii. Sper să n-ajungem să vedem Tâmpa ninsă, ca mai alaltăieri.   Iesiţi din case, staţi la soare (mai aveţi vreo oră până apune), lăsaţi-l să vă pişte pielea obrajilor, inspiraţi aerul cald, şi permiteţi-i vântului subţire, de primăvară, să-şi facă loc printre straturile hainelor.     Nu de alta, dar viaţa ne învaţă să profităm la maxim de tot ce ni se întâmplă bun, căci nu ştim când binele se termină. Primăvara e bună!

Asta în cazul în care n-aţi avut timp pentru lucruri frumoase azi:) Seară frumoasă, dragilor!

De câteva săptămâni, am o poftă nebună de îngheţată cu cireşe. Tot în aceste câteva săptămâni am fost nevoită să nu mănânc. V-am mai povestit că nici măcar vara nu pot mânca îngheţată aşa cum mi-ar plăcea, pentru simplul fapt că aş fi mai mereu cu gâtul în piuneze, şi cu amigdalele umflate cât pruna. Cu toate că îmi tratez zi de zi, atât ipohondria, cât şi pofta de îngheţată cu ceaiuri fierbinţi, lapte cald, cafea aburindă, ori apă la temperatura camerei, azi m-am procopsit cu o tuse măgărească de toată frumuseţea. Adevărul e că efectul vaccinului antigripal făcut în octombrie trece cam în această perioadă, dar... mă sperie deja perspectiva unei răceli de toată frumuseţea, aşa cum am avut şi anul trecut, tot prin martie. Unde mai pui că, obsedată de teama unei boli, am mereu grijă să evit aglomeraţiile (am făcut o criză de nervi săptămâna trecută, într-un magazin, când o tanti s-a trezit să-mi tuşească în faţă), înghit zilnic pastile, mănânc bomboane cu eucalipt, şi îmi înfăşor to...

Primăvara e cu noi.

De câteva zile mă confrunt cu starea aia, dintre cele mai nenorocite, în care nu ştii de ţi-e bine sau rău. Să nu prind pe cineva că îmi spune că de vină " e astenia de primăvară " că nu ştiu ce-i fac. Nu înţeleg cum primăvara te-ar putea afecta în mod negativ, când totul în jur promite soare şi verdeaţă. În zilele trecute am încercat de cel puţin 10 ori să scriu ceva care să fie şi coerent aici, dar au rămas la stadiul de ciorne. V-am zis că trec uşor de la o stare la alta. Ieri am fost harnică, azi sunt leneşă- bine, am o scuză, e duminică. E şi Ziua Femeii/Mamei/Bunicii/Vecinei / a cui mai vreţi voi. Pentru mine, dintotdeauna, 8 Martie a prezentat o importanţă deosebită pentru că e aniversarea bunicii mele materne, una dintre fiinţele la care ţin cel mai mult. Deci, azi împlineşte tot vârstă rotundă- 80 de ani, şi mă gândeam ieri că înseamnă de 4 ori vârsta mea, iar Mama Talia nu dă semne de depresie. Ba din contră, toată ziua de ieri şi-a petrecut-o în bucătărie, pr...

Se presupune, cam peste tot în jur- în presa, la teve , prin cercurile de amici, că aceasta e o săptămână dedicată femeilor... Mda, probabil, atâta timp cât oraşul e invadat de afişe cu fel de fel de stripperi, de la dâmboviţenii Flamingo ai lui Passat şi până la nişte cipăndei (a se citi Chippendales) iesiţi la pensie, care se vor da în stambă pentru doamne răvăşite, ce se vor călca în picioare pentru a băga bani fără număr în chiloţeii minusculi ai prestatorilor de dansuri lascive. Se mai presupune că ar trebui să primim flori, multe, sau puţine, în funcţie de buzunarele persoanelor de gen masculin din viaţa noastră. Eu am primit flori, dar de la femei, şi n-o spun ca pe o frustrare sau nemulţumire. Mie, cu toată sinceritatea, nu îmi place să primesc flori, sau dacă le primesc e de preferat să fie în ghiveci. Asta pentru că nu găsesc nimic mai supărător decât să ţi se ofilească un cadou în vază, după nici măcar o zi. De asta nici nu obişnuiesc să tai flori din grădină- prefer...