Simplu, Oana

  ... e atins atunci când mi-e greu să mă duc până la coafor. De regulă, atunci când am o zi proastă-proastă, mă refugiez la coafor. E frumos acolo, cu doamne cu căşti pe cap, sub care se întrezăreşte câte o culoare turbată de vopsea de păr, cu şuviţe blonde detestabile sau cu sprâncenele maglavaisuite în aceeaşi nuanţă, doamne care vorbesc câte-n lună şi-n stele, şi îţi cer părerea chiar dacă e prima oară când te văd la faţă.    La coafor e frumos, nimeni nu te cunoaşte, înafară de coafeză, căreia nu te simţi niciodată obligată să îi povesteşti despre tine mai mult decât vrei. La coafor aş putea sta o zi întreagă. Nu mai povestesc de felul în care coafeza se joacă cu foarfeca şi pieptenele în părul  meu lung. Îmi place să număr bigudiurile din raftul de lângă oglindă, să vorbesc despre fixativ şi gumă de păr, atunci când problemele mele adevărate sunt altele.   Dar da, am ajuns să îmi fie greu să mă duc la coafor. De câteva zile trăiesc senzaţia că mă apropii ...

  Niciodată nu am crezut în conceptul de "astenie de primăvară". Mereu am susţinut sus şi tare că primăvara nu îmi poate aduce ceva rău, cu atât mai puţin o stare din asta greu de definit, în care mai degrabă lâncezeşti decât faci cu adevărat ceva.   Asta până săptămâna trecută, în ziua nefastă în care au apărut primii nori grei de primăvară, pe care parcă i-am simţit apăsându-mă ca nişte saci plini cu nisip umed pe umeri. În ziua aceea pernele şi patul mi-au fost cei mai buni prieteni, şi parcă totul mă supără.    Au trecut deja câteva zile bune de când afară e tot înnorat, starea mi s-a mai ameliorat pe alocuri, însă tot fără poftă prea mare de viaţă mă simt. Ca şi cum nu ar fi de-ajuns, mă dor toate oasele, iar coloana, ale cărei dureri fac parte din rutina-mi zilnică, mă doare de parcă ar vrea să mă doboare din picioare.   Azi-dimineaţă, când m-am trezit şi am dat cu ochii de zăpadă, aproape că-mi venea să plâng. Noroc că până am luat micul dejun şi a trebui...

Sunt prost dispusa... Mai prost dispusa decat de obicei... In mare parte, vremea poarta vina dispozitiei mele... Pe langa asta, faptul ca a venit timpul sa strang frumusel toate hainele de vara si sa le infund in dulap, daca imi este permisa expresia... Mi-e groaza... De frig, de culoarea deprimanta de afara... De faptul ca a nins pe Transfagarasan, desi de-abia am trecut de jumatatea lu Septembrie... Totul e ud si rece... Bate vantul si daca scoti nasul pe fereastra iti ingheata instantaneu, unde mai pui ca bate vantul de ai zice ca e iarna in toata regula... Ma gandeam ca anul trecut, ultima sesiune de solar natural am facut-o la 1 Octombrie... Anul asta, nu mai e nicio sansa, oricat as incerca eu sa fiu de optimista... As vrea sa intru in hibernare si sa ma trezesc la primavara, cand soarele ne va zambi de pe cer din nou, cand gazele vor zbura bazaitoare, cand nu va fi nevoie de haine groase si monotone...