Simplu, Oana

De ce e nevoie ca unii oameni te facă să regreţi apariţia lor în viaţa ta?  De ce e nevoie ca tot ei să te facă să vrei să-ţi înghiţi vorbe, sentimente, şi purtări? De ce ţin cu tot dinadinsul să te facă să cobori de pe piedestalul fineţii, la un nivel de unde ţi-ai dori să le spui tot ce-ţi vine la gură? Cum de reuşesc unii oameni să-şi dea arama pe faţă atât, dar atât de urât? PS. Nu, eu n-am păţit nimic. Întreb şi eu, ca omul, după o discuţie cu cineva, astă-seară.

Să tot fie deja câteva zeci de minute de când stau afundată în fotoliu, cu şalul mov înfăşurat în juru-mi, cu picioarele agăţate pe caloriferul fierbinte, şi privesc steagul de pe Tâmpa, cum se agită în bătaia vântului tăios de noiembrie. Am zis noiembrie, am zis vânt. La noi, până acum vreun an, sau doi, nu bătea vântul. Cu atât mai puţin iarna. De-am fi fost la mare înţelegeam, dar vânt să te ia de pe picioare la Braşov, asta n-aş fi crezut. Da' pân' la urmă nu înţeleg de ce mă mai întreb nişte chestii care se întâmplă fără ca eu să am puterea de a le pune la loc, sau a le păstra aşa cum le ştiam. Vântul de azi a pustiit toate frunzele ce mai rămăseseră spânzurate de crengile copacilor, a zburat gunoaiele de pe străzi, a înecat respiraţia oamenilor, i-a făcut să se baricadeze, benevol, în case. În categoria celor care au fugit de vânt astăzi mă încadrez şi eu. (Am făcut ce-am făcut, şi tot de vânt m-am legat!) Nu voiam să vorbesc despre vânt, şi nici despre frig, deş...

Definiţia din DEX: FERICÍRE , fericiri , s.f. Stare de mulțumire sufletească intensă și deplină. Ştim că trebuie să fim fericiţi, că trebuie, într-un fel sau altul, cu uşurinţă, sau ba, să o găsim, să o trăim, să o împărţim. Presupun că e ceva indus prin gene în fiinţa noastră, că e finalitatea unui quest continuu, la fel ca în romanele feministe engleze; că beneficiem fie şi de un strop din ea, iar de ştim să o "înmulţim", cu atât ne va fi mai bine. Ceea ce mi-e limpede e faptul că nu primim nici instrucţiuni de procurare, şi cu atât mai puţin de folosinţă (îndelungată). Poate că tocmai acestea sunt motivele pentru care o dobândim uşor, şi o lăsăm să ne scape printre degete, mai ceva decât argintul viu. De cele mai multe ori, cel puţin în cazul meu, ori de câte ori simţeam că sunt atât de fericită încât aş putea să mă sufoc, ceva, oricât de mic s-a interpus, şi... m-a lăsat să răsuflu... şi să pierd şi ceea ce numeam fericire. Norocul a făcut ca imediat după, să îmi dau sea...