Postări

Se afișează postări cu eticheta gradina

Simplu, de august

Imagine
  Săptămâna trecută a avut trei zile de weekend atât de frumoase, încât duminică seară, când am ajuns înapoi în Braşov îmi venea să plâng.    Am avut răsărituri ce te îmbiau să ieşi mai repede din pat ca să ajungi la soare, picuri de rouă, stele mari şi un cer atât de albastru şi de curat în miez de noapte, încât lumina totul în jur, o grădină roditoare şi oameni frumoşi. Nu am nevoie de mai mult de atât ca să mă simt bine. Bine, poate o carte, o cană de compot sau cafea, şi o pisică pe care s-o dezmierd, dar în rest, îmi ajunge liniştea şi zborul sutelor de rândunele ce îşi au cuiburile prin vecini, şi care, în fiecare seară, îşi fac antrenamentul pe cablurile electrice de pe uliţa mare.        Coacăze roşii, unele dintre fructele pe care le-aş putea mânca fără să mă satur vreodată.     Cocoşul îşi scosese ibovnicele pe strasse .   Happy, pisica noastră adoptată, care de-abia aşteaptă să părăsesc prosopul, ca să se instaleze l...

După weekend

Imagine
   Săptămâna trecută, adică săptămâna post-s(tr)esiune, a fost dedicată somnului, mâncatului, topitului sub soare, shopping-ului, şi deserturilor. Cam pe miercuri-joi, mă săturasem de inactivitate, parcă mă furnicau tălpile şi palmele să întreprind ceva.   Ei bine, în weekend, ori am muncit, ori nu am mai muncit. Ieri dimineaţă de-abia am putut să mă mişc prin curte şi să mănânc, atât de tare mă durea tot corpul. Astăzi, toate durerile s-au ,,scurs" în picioare, care mă dor atât de tare încât nu pot sta, şedea, merge, urca sau coborî. Cert e că astăzi, luni, a fost mai duminică decât a fost ieri, duminică, având în vedere că nu am putut face absolut nimic.   Pentru că nu am chef de prea multă vorbă, şi pentru că nici forma fizică nu-mi permite să-mi prelungesc şederea aici, vă arăt mai bine nişte poze din weekend-ul ce tocmai a trecut.   Aşa arată dimineaţa. Cum ai putea să te trezeşti prost dispus?!   Flori de mac.     Peşte pe grătar, scu...

Iunie îmbujorat

Imagine
    Bujori parfumaţi, în toate nuanţele, dintr-o grădină de pe cea mai înflorită străduţă a Braşovului.

5 luni. Când şi deja.

  Încă de când erau doar patru la număr, şi eram de-abia în aprilie, mă tot gândeam când o fi trecut atâta timp din anul acesta.    Acum vreo două săptămâni discutam cu un coleg de facultate aceeaşi chestie, iar ieri, la coafor, nişte tanti discutau şi ele tot despre timpul ăsta care curge parcă mai repede ca niciodată.   Cel mai interesant mi se pare că sâmbătă am vorbit cu un nene să vină să-mi excaveze nişte pamânt şi să-mi mute nişte pietriş prin curte, şi am stabilit că ne auzim miercuri. Astăzi nu-mi venea să cred că trebuie să îl sun deja...   Partea cea mai proastă e ploaia de afară, care mă cam împiedică să îmi mut pietrişul şi să umplu nişte şanţuri cu pământ, ca după aceea să pot ara o bucată de grădină, ca să pot semăna toate cele trebuincioase în gradină. Răsadurile de roşii stau şi acum cuminţi şi destul de mărişoare deja, pe pervazul ferestrei, şi dimineaţa, atunci când le deschid fereastra, că să se aclimatizeze, au mireasma aceea plăcută de roşi...

Dimineaţa trandafirilor

Imagine
Roz şi rouă. Stropi de corai.   Imperfecţiune mov.

30 Octombrie 2008

Imagine
Daca ziua de miercuri nu te doboara, in mod sigur te oboseste intr-atat, incat sa te odihnesti pe deplin joia... Dupa ziua haotica de ieri, in care am alergat de colo colo, am mai invatat ceva util pentru viitor, dar am si stat la barfa cu Pisi Ioa, mi-am promis ca azi, indiferent de urmari, plec in lumea larga... Lumea larga insemnand Dobarlau, dupa cum in copilaria unui var de-al meu, lumea larga insemna vita-de-vie din gradina bunicilor:))... Zis si facut... Daca ieri a fost doar o zapuseala calduroasa si care iti provoca mici broboane de sudoare pe frunte, azi a fost o zi cu adevarat superba... Am privit cu mandrie cum se pune tigla pe casa-mi, am gradinarit, am luat masa in aer liber si curat, am alergat dupa o vaca, m-am jucat cu "iubita" raposatului meu Maxx, Hera... Am si reusit sa fac ceea ce n-am putut niciodata de cand ma stiu- sa dorm in iarba... Am strans cateva perne, mi-am gasit o panta, pe terenul unui vecin, m-am infasurat cu o paturica, pentru ca batea vantu...

23 Octombrie 2008

Imagine
Cateodata tind sa fiu mai rautacioasa si mai acida decat de obicei... In mod normal, ma enervez repede, si dupa ce ma descarc, imi trece la fel de repede... Asa s-a intamplat si aseara... Am aruncat cu ou si cu otet in tot ce ma enerva la ora respectiva... Nervii mei de miercuri noaptea, inspre joi, se datorau ritmului meu de viata tot mai haotic, din care nici macar eu nu mai inteleg nimic, absolut nimic... Saptamana asta a fost o adevarata batalie cu ceilalti, dar si cu mine... Luni nu mai stiu ce s-a intamplat, desi am retinut esentialul- o zi excelenta din punct de vedere prost... Marti a continuat in acelasi ritm, cu nervi peste nervi, o clumsy Oana, care a daramat un ghiveci si si-a umplut jumatate de camera cu pamant... Un drum esuat pana pe Colina vietii, de la capatul lumii, si sa nu isi imagineze cineva ca acela e ultimul drum degeaba... No way... Miercuri am alergat prin trafic ca o nebuna, pentru 20 de minute de asa-zisa scoala... And then, guess what ? Trei cursuri suspend...