Simplu, Oana

Promit să nu mă tem de apa mării , chiar de nu ştiu să înot. Promit să îmi lipesc căpşorul de umărul tău, şi să respirăm împreună sarea mării impregnată în aerul fierbinte. Promit să mă bronzez pe puntea vaporaşului pe care, mai mult ca sigur, ne vom petrece o zi... sau două, sau poate nouă. Promit să merg desculţă prin nisip, deşi nu-mi place. Promit să culeg scoici şi pietricele, atât cât să umplu un săculeţ de pânză, pe care să-l împart cu toţi oamenii ce-mi sunt dragi şi iubesc tipul ăsta de mărunţişuri. Promit să-mi las hainele din in purtate de bătaia brizei şi a valurilor ce-mi izbesc tălpile. Promit să nu pierd niciun răsărit şi niciun apus de Soare . Deci, când plecăm? PS. O să ziceţi că e doar o poză, şi că Oana a înnebunit în visare. Mai multe, în zilele ce urmează. PS.2 Post nou, by me , prinBraşov .

... adică pe banii fraiereştenilor ce plătesc taxe şi impozite la bugetul local. Acum câteva ore, pe când ieşeam din parcare, am văzut o camionetă, ce încerca să intre în parc. Plină cu nisip, pe care am presupus că urmează să îl descarce în groapa de nisip destinată ţâncilor. Din câte îmi dictează mie raţiunea, având în vedere că parcul este una dintre mândriile municipalităţii (chiar i-aş invita pe la 2 noaptea ca să savureze atmosfera cu răcnete şi beţivi laţi pe bănci), întreţinerea, reparaţiile, şi administrarea parcurilor din mun'cipiu o face tot Primăria. Mă grăbeam, aşa că n-aveam nici timp şi nici prea mare interes ca să vad cine, cum, ce şi câte lopeţi de nisip descarcă sau ba. Nici nu mă aşteptam la ceea ce urmează, dar, cum mi-am făcut un obicei din a fi omul nepotrivit, la momentul potrivit... Peste vreo oră, revin acasă. Nisipul fusese practic trântit în mijlocul parcului, cu o roabă în vârful grămezii, pe post de cireaşă pe tort. Din nou, nimic relevant. Udam flori...