Toate la timpul lor...
La cateva luni, incepem sa gangurim, apoi sa rontaim fel de fel de lucrusoare, dintre cele mai ciudate (in cazul meu, un mielusel de cauciuc) ca sa ne scarpinam gingiile din care isi fac aparitia primii dintisori... Incepem sa pasim, sarim din patuturi, facem nazbatii (eu mancam frunze de ficus si perete...). Mai trec cativa ani, si vine vremea sa ne adaptam unui colectiv, si primul loc in care incepem socializarea propriu-zisa e gradinita... Nu am prea multe amintiri relevante din perioada aceea- exceptand faptul ca mi-am pictat, plina de talent, uniforma, mai exact sortuletul acela dintr-un material ce mi se parea, si imi pare si acum, destul de ciudat... N-am fost genul de copil, si tin minte ca multi oameni ma condamnau pe vremea aia, care sa isi petrece timpul in fata blocului... La noi, la romani, cred ca a devenit o adevarata mentalitate, dar si o mondenitate sa pierzi timpul aiurea, cu diverse grupari, mai mult sau mai putin huliganice, mancand seminte sau batand pur si simplu ...