Simplu, Oana

  Cum s-a topit zăpada, cum au apărut articole, ştiri, blogăreli, pe o temă deja clasică: rahatul câinilor. Am scris şi eu, nu demult, despre acest subiect , nu vreau să revin. Există destul rahat, sub toate formele şi texturile, pe trotuarul din faţa blocului ca să îmi mai doresc să scriu despre el.       Într-un articol dedicat rahatului de câine, citit zilele trecute, autorul credea că, la fel cum nu aşezi copilul pe trotuar pentru a-şi face nevoile, aşa nu ar trebui să laşi nici câinele să îşi facă nevoile pe oriunde şi oricum.   Îl contrazic. Faptul că am un parc în faţa blocului, unde văd chiar şi imposibilul, mă îndreptăţeşte să afirm că nici părinţii de copii nu sunt mai puţin nesimţiţi decât stăpânii de câini.   Să mă explic. S-a împământenit, printre cei care frecventează parcul, ca un colţ al acestuia, care, culmea, e colţul dinspre blocul meu, să fie folosit drept latrină. Acolo, părinţii cu copii, sau chiar copiii singuri, nedresa...

  Liniştea a fost ceva destul de rar întâlnit vara asta. Noroc cu cele două-trei zile pe săptămână petrecute în afara Braşovului, căci altfel aş fi surzit şi înnebunit de tot. Toţi ţâncii de pe planetă au fost, vreme de o vară, adunaţi ciorchine în parcul de sub fereastra mea. Dacă ar sta în parc, ar fi una, dar nu, ei umblă şi pe stradă, şi în parcare, şi prin grădinile de lângă blocuri, sunt peste tot, poate dacă legea gravitaţiei le-ar permite, s-ar căţăra şi pe blocuri. Vorba cuiva- nu te lasă nici să mori. Pe scurt, dacă ar fi să analizez vara ce a trecut din punctul ăsta de vedere, aş spune că a fost una groaznică, în care aproape am fugit de timpul petrecut în casă. Am preferat să stau mai mult în locuri liniştite din Braşov, să stau câte o zi la bunici, sau să plec din oraş cu totul.   De o săptămână şi jumătate a început şcoala. Ei bine, după lupte seculare care au durat o vacanţă de vară, am şi eu parte, măcar câteva ore pe zi, de linişte. Relativă şi liniştea asta,...

Copiii noştri... se consideră exploataţi de către părinţi atunci când sunt rugaţi să ducă resturile menajere la pubela de la capătul blocului. Se simt bătuţi la cap atunci când sunt întrebaţi dacă şi-au făcut temele pentru ziua următoare, sau dacă şi-au învăţat lecţiile. Şi, în aceste cazuri, preferă să bată ţurca, pe româneşte spus. Găsesc că e mult mai uşor să umble fară scop pe străzi, să mâzgălească ziduri, să arunce cu corcoduşe după bătrâni (am văzut sceneta astă-vară), să înjure băgându-şi şi scotându-şi organe, şi trimiţându-se unii în mamele celorlalţi. Unde mai pui că literatura este ceva desuet- Internetul este baza!- de teatru sau balet n-au auzit nicicând- sunt nişte termeni la fel de vetuşti ca şi bunicii lor. Şcoală nu trebuie prea multă, căci părinţii oricum nu vor să-i facă nici medici, nici avocaţi- asta mi-a spus o cunoştinţă, cu ani în urmă, când fiul său picase examenul de capacitate. Şi unii se mai miră că fetiţele de grădiniţă, la întrebarea "Ce vrei să d...