Postări

Se afișează postări cu eticheta revenire

Bine v-am (re)găsit. În 2010.

Imagine
Da, ştiu, am lipsit o perioadă bunicică de timp. Dar, spre nemulţumirea celor ce poate sperau să nu mai audă niciodată de mine, am revenit. Sănătoasă, slavă Domnului, cu niciun kilogram în plus după Sărbători, deşi nu m-am abţinut de la niciun fel delicios de mâncare, şi bucuroasă că l-am lăsat pe nefericitul de 2009 în urmă. Mai dezgustată de manifestările semenilor mei în prag de Sărbători, şi peste măsură de încântată că toţi deştepţii care au parcurs 12 ore pe Valea Prahovei, în drum spre o staţiune de fiţă supremă, n-au avut parte de niciun fulg de zăpadă. Mă rog şi-acum să vă ningă în Bucureşti până ce nu veţi mai putea ieşi nici din casă. Mă opresc pentru că devin rea. Nu ştiu cum aţi întâmpinat voi 2010, cu ce nădăjduiri (deşarte) şi promisiuni (ce vor fi uitate/încălcate), şi nici câte cupe de şampanie aţi ciocnit. Tot ce sper e că n-aţi făcut abuz de mâncare ori băutură, nu aţi luat foc de la vreun artificiu aprins de vreun compatriot cu capul mare, şi nici nu v-aţi p...