Simplu, Oana

 În mod surprinzător, mă bucur mult că a plouat. Când plouă e o linişte rară pe stradă, şi nu se aud decât picurii de apă lovindu-se de ferestre.    În ultimele trei zile am resimţit toată oboseala pe care am adunat-o de câteva luni încoace. Ritmul în care trebuie să scriu, să învăţ, să merg la şcoală, să înţeleg, să trăiesc, să iubesc şi să respir s-a accelerat nespus. Şi m-a răpus. De trei zile nu îmi doresc decât să dorm, şi să uit că am un milion de lucruri de făcut.   Astăzi a fost bine. Am dormit dusă azi-noapte, fără să visez, fără să mă agit, fără să merg la Înviere. Mi s-ar părea ipocrit să mă îmbulzesc pentru a aprinde o lumânare, printre oameni care vin acolo doar ca să se afle în treabă, şi doar pentru că aşa se poartă.    Am primit musafiri. Am vorbit îndelung, am ciocnit ouă, am mâncat şi tortul aferent aniversarii mele, căci atunci a fost post şi nu se cădea să îi ispitesc cu lucruri dulci, insiropate şi pline de lapte şi ouă. Am avu...

  Liniştea a fost ceva destul de rar întâlnit vara asta. Noroc cu cele două-trei zile pe săptămână petrecute în afara Braşovului, căci altfel aş fi surzit şi înnebunit de tot. Toţi ţâncii de pe planetă au fost, vreme de o vară, adunaţi ciorchine în parcul de sub fereastra mea. Dacă ar sta în parc, ar fi una, dar nu, ei umblă şi pe stradă, şi în parcare, şi prin grădinile de lângă blocuri, sunt peste tot, poate dacă legea gravitaţiei le-ar permite, s-ar căţăra şi pe blocuri. Vorba cuiva- nu te lasă nici să mori. Pe scurt, dacă ar fi să analizez vara ce a trecut din punctul ăsta de vedere, aş spune că a fost una groaznică, în care aproape am fugit de timpul petrecut în casă. Am preferat să stau mai mult în locuri liniştite din Braşov, să stau câte o zi la bunici, sau să plec din oraş cu totul.   De o săptămână şi jumătate a început şcoala. Ei bine, după lupte seculare care au durat o vacanţă de vară, am şi eu parte, măcar câteva ore pe zi, de linişte. Relativă şi liniştea asta,...

Nu zic că-mi place vremea de afară. E cumplit de frig, şi e prea timpuriu ca să port cizme, haine groase, şi fulare. Bate un vânt care-mi buimăceşte suviţele de păr şi-aşa zburlite. E un aer ce usucă pielea şi un îngheţ ce pare că ar putea crăpa şi pietrele. Cu toate acestea, aseară am fost încântată să văd Tâmpa presărată cu zahărul pudră al zăpezii. Şi Republicii neumblată. Unde mai pui că fulgii mari cât palma se aşezaseră atât de frumos pe acoperişuri şi pe crengile copacilor. Ştiu, am spus-o deja, e mult prea devreme. Însă afară era o linişte atât de plăcută, în care îmi auzeam doar toculeţele cizmelor, şi cursul zăpezii topite, de-a lungul bordurilor. A fost întocmai liniştea pe care o căutam după o vară zgomotoasă. O vară întreagă, în care zi de zi, din zori şi până după miezul nopţii, mi s-a urlat în cap. La propriu- nu uitaţi că am un blestemat de parc sub fereastră. Astăzi, la fel. Frigul a împiedicat specimenele ce-şi fac veacul acolo să iasă din casă. Şi a fost bine. Atâ...

Oarecum speriată de avertismentele meteo pe care cam toate televiziunile le-au strigat în ultimele zile- cum că acesta ce tocmai s-a încheiat a fost ultimul weekend frumos (ultimul? Ultimul din toamnă, din an, din viaţă?!)- şi cum pe mine mă apucă dorul de ducă înspre locuri însorite, liniştite, şi populate doar de oameni civilizaţi, azi de dimineaţă am pornit hotărâţi înspre Dobârlău. Aveam planificaţi şi nişte musafiri (v-am zis că în curte n-am nimic cu ei) care ţineau cu tot dinadinsul să se preumble prin pădurile din jur, în căutare de ciuperci. N-aveam de gând să mă caţăr pe niciun coclaur, să-mi rup hainele prin fel de fel de arbuşti aplecaţi şi dornici să-mi scoată ochii, şi nici să culeg ceva ce în mod posibil m-ar fi putut otrăvi. Aşadar, toată dimineaţa mi-am petrecut-o împreună cu maman , în curte, grădinărind florile, tăind uscăturile, greblând nişte iarbă tunsă săptămâna trecută, şi făcând o minicăpiţă. În linişte. Doar linişte. Papa a făcut pe ghidul prin pădure- i-a ...

De câteva zile încoace, am intrat într-o stare de moleşeală cum rar se întâlneşte la mine. De obicei sunt prea agitată ca să mai am timp şi de odihnă. Dar acum n-am chef decât de somn, care se prelungeşte, în fiecare dimineaţă, până înspre ora 9. E ceva, dacă luăm în considerare ceasul meu biologic ce până acum suna isteric de pe la 7, 7 şi ceva. Am zis moleşeală. Acum zic şi dureri de cap. În fiecare zi, cu începere de la ora 21. Cel mai rau e că nu trec cu niciun fel de pastile, ci doar cu somn. Iar eu nu pot dormi cu începere de la 9 seara, pentru că risc ca pe la 2 a.m. să patrulez prin casă. Am zis moleşeală. Acum zic şi lipsă de chef. N-am mai dat pe-aici de vineri. Nu găsesc nimic îndeajuns de demn pentru a-mi răci gura. Nu ştiu dacă doar mie mi s-a părut, dar luna mai a trecut teribil de repede. Parcă mai ieri patria sărbătorea 1 Mai proletar. Azi, am trecut deja de jumătatea lunii. Vreau linişte. Măcar săptămâna asta.

Afară e alb, şi parcă toate zgomotele lumii s-au îngheţat în ţurţuri... Pare mai degrabă o seară liniştită de decembrie, cam în perioada Sărbătorilor, când ninge lin şi toată lumea îşi vede de treabă prin casă, la căldură. Acum vreo două săptămâni, când afară se înregistrau până la 20 de grade, vă promiteam cu optimism primăvara. Însă acum, tot ce pot să îndemn e să speraţi ca aceasta să fie ultima zăpadă, căci martie e aproape. Ascultaţi ce-am găsit, pe mine m-a liniştit după o zi destul de agitată şi o săptămână deloc uşoară:

De cand ma stiu, ma deprima ultima zi a sarbatorilor... In special de Craciun, parca e menita sa ne demonstreze inca o data ca minunile dureaza doar 3 (trei) zile- trist... Azi e prima zi, dupa inca vreo 2 petrecute numai lenevind si mutandu-mi corpul inert dintr-un pat in altul, in care mi-am zis "GATA! Trebuie sa ma misc!"... Noroc ca, desi sunt gurmanda si destul de pofticioasa, am o limita in ceea ce priveste mancarea- doar n-o sa pun la loc in 3 zile toate cele 4 kilograme de care am scapat in ultima vreme... Pentru ca lunea mi-am petrecut-o asistand la pregatirea mancarurilor, si "am degustat" de la maioneza de casa si creier pane, pana la cozonaci si alte prajiturele aromate, azi trebuia sa "iau" aer- altfel nu se mai putea... Am gasit locul in care miroase a alb, desi nu e cel la care ma gandisem initial, si in care din pacate momentan nu se poate patrunde decat cu elicopterul, in care zapada troneaza peste tot ceea ce a insemnat vegetatie si pest...