5 luni. Când şi deja.
Încă de când erau doar patru la număr, şi eram de-abia în aprilie, mă tot gândeam când o fi trecut atâta timp din anul acesta. Acum vreo două săptămâni discutam cu un coleg de facultate aceeaşi chestie, iar ieri, la coafor, nişte tanti discutau şi ele tot despre timpul ăsta care curge parcă mai repede ca niciodată. Cel mai interesant mi se pare că sâmbătă am vorbit cu un nene să vină să-mi excaveze nişte pamânt şi să-mi mute nişte pietriş prin curte, şi am stabilit că ne auzim miercuri. Astăzi nu-mi venea să cred că trebuie să îl sun deja... Partea cea mai proastă e ploaia de afară, care mă cam împiedică să îmi mut pietrişul şi să umplu nişte şanţuri cu pământ, ca după aceea să pot ara o bucată de grădină, ca să pot semăna toate cele trebuincioase în gradină. Răsadurile de roşii stau şi acum cuminţi şi destul de mărişoare deja, pe pervazul ferestrei, şi dimineaţa, atunci când le deschid fereastra, că să se aclimatizeze, au mireasma aceea plăcută de roşi...