Simplu, Oana

  Nici nu m-am pus bine pe picioare după ultima răceală (care a fost prin luna februarie), că joi am început să simt din nou minunatele simptome ale unui guturai de toată frumuseţea. Vineri răceala se instalase deja ca la ea acasă, deşi luasem pastile, ceaiuri, şi tot setul de arme contra ei. Gâtul m-a usturat cum n-am păţit niciodată până acum- atât de tare încât îmi dădeau lacrimile. Nasul a început sa curgă precum un furtun de grădină de-abia ieri, iar astăzi am consumat o rolă de prosoape de bucătărie.       Picăturile de nas şi pastilele mentolate sunt cei mai buni prieteni ai mei pe timp de noapte, iar zilele mi le îndulcesc cu medicamente ce se dizolvă în apă sau ceai- nu mai pot suferi pastilele. Astăzi am strănutat de zeci de ori, de l-am mirat şi pe Bubu, care stătea şi mă privea cu ochi mari şi curioşi de fiecare dată când scoteam astfel de sunete. Toate ca toate, însă cea care m-a doborât cu adevărat în aste două zile a fost tusea. Mă dor toţi muşch...

Virozată. Simptome încă de vineri, de pe la prânz. Sâmbătă, cu amigdale umflate, tuse de măgar, şi mai pe seară o mică febră. Duminică, vioaie, fără febră şi cu chef de viaţă. După câţiva hectolitri de ceai fierbinte, pumni de pastile şi plicuri de prafuri cu gust de citrice, mâine, luni, voi fi ca nouă.