Postări

Se afișează postări cu eticheta licenta

Un vis împlinit

  De câteva zile, parcă traiesc un vis. Nu-mi vine să cred că am terminat facultatea, că am luat licenţa, că de două zile pot dormi noaptea fără să am insomnii şi să visez proceduri, procurori şi contracte, iar că ziua o pot petrece doar stând în pat şi privind pe pereţi, sau lucrând câte-un mărunţis.   E prima oară, după multe luni, în care sunt leneşă. Şi nu vă puteţi închipui cât este de bine.    E bine să ai satisfacţia că ai dobândit prin muncă ceva ce ţi-ai dorit de mic, e bine să îţi simţi visul împlinit. Şi asta compensează orice preţ pe care l-ai plătit- nopţi nedormite, zile agitate şi cu prea puţine ore, cearcăne, şi, cel mai important, un fir de păr alb. L-am descoperit când mă pregăteam să plec la proba scrisă a examenului de licenţă, şi, cine ştie, poate că el a fost cel care mi-a purtat noroc, deşi am făcut o criză de nervi când l-am zărit.      Dragilor, de astăzi sunt în vacanţă, oficial fără nicio grijă. În momentul de faţă mă ...

Uitasem cum e

  Nu mi-am mai permis de câteva luni să îmi decretez O zi liberă. O zi în care să stau şi să privesc pereţii, să cos, să bijuteresc ceva, să lâncezesc cu Bubu la umbră, sau o zi în care să merg la cumpărături, fără să mă grăbesc să ajung acasă, ca să nu pierd din orele de învăţat.   Astăzi a fost prima zi, după nu ştiu cât timp, când m-am trezit la ora 8. La ora 6 m-am trezit din instinct, şi dădeam să caut cărţile ca să citesc. M-am calmat şi mi-am pus capul la loc pe pernă când mi-am amintit că stresul cel mare s-a terminat ieri.       Mă opresc aici. Mă duc să mă bucur de ziua asta frumoasă. E deja iulie, iar vara îmi scapă printre degete.

Răspund cititorilor

  Nu mai prea am timp să scriu aici din pricina faptului că scriu în altă parte. Adică în lucrarea de licenţă. Scriu, traduc, iar scriu, numai eu înţeleg ce mai fac şi cum mai încropesc fraze. Promit că în maxim două săptămâni revin tare pe poziţii.   Până atunci, delectaţi-vă şi cumpăraţi ceva de purtat primăvara asta de AICI :)