Simplu, Oana

  Acum jumătate de oră am ajuns acasă de la un chef de aniversare a unei persoane tare dragi mie, şi pe drum mi-am amintit că pe 14 februarie e ziua blogului.   Aşadar, cu o întârziere (scuzabilă, date fiind circumstanţele stresante ale săptămânii ce tocmai a trecut) de trei zile, îi urez viaţă lungă- lui, blogului- şi cititorilor lui, vizite lungi şi dese (cheia marilor succese) pe-aici.    Tort n-avem, dar tocmai am mâncat un tiramisu excelent şi se compensează:)

  Am sesizat, târziu cel mai probabil, căci am multe altele pe cap în perioada asta, că blogul meu s-a mutat pe blogspot.ro.    Nu ştiu cât de nouă e informaţia şi nu ştiu nici în ce măsură pe voi, cei care mai trageţi cu ochiul pe aici, vă redirecţionează de pe vechea adresa aici.   Aşadar, ori de câte ori vă e dor de Oana, tastaţi cu încredere lifeistooshorttobeunhappy.blogspot.ro .:)

  Da, ieri, chiar ieri, locşorul ăsta colorat a împlinit trei ani. Cum s(tr)esiunea mi-a acaparat trei sferturi de viaţă de ceva vreme încoace, aseară n-am mai găsit energia necesară pentru a scrie despre asta, şi n-am vrut să scriu ceva doar aşa, de dragul de a o bifa.   Nu-mi pot da singură cu părerea, de-or fi mulţi, de-or fi puţini, probabil că voi aţi fi mai în măsură să-mi spuneţi. De v-aţi plictisit, de v-aţi regăsit ori v-aţi trezit surâzând pe-aici, vă rog să-mi daţi de ştire.   Până la anul vreau să mai gasesc motive pentru care viaţa poate fi fericită, pentru că ceea ce avem nu e niciodată îndeajuns. Şi ăsta nu e lucru rău, ba dimpotrivă, e vorba de autodepăşire.   Dacă e ceva ce încă îmi mai doresc de la blogul acesta e să mă lase în continuare să scriu tot ceea ce nu spun, din lipsa de timp, din lipsă de curaj (deşi rareori se întâmplă să-mi lipsească- ce-i în gusă şi-n căpuşă, clar!), să povestesc, să corectez, să... mă exprim, şi altfel decât o fac în...

  ... aşa că, de întâmpinaţi probleme în a accesa blogul, să mă anuntaţi de îndată.  În rest, toate bune şi frumoase. Sunt super-încântată că mâine e sâmbătă, însă nu la fel de încântată sunt de faptul că ziua de azi m-a obosit deja, deşi e doar 11.30.    Se preconizează şi o caniculă pentru weekend-ul ăsta, aşa că şopârla din mine dansează de fericire. Zile libere, soare mult, bronz auriu, relaxare şi cuburi de gheaţă să aveţi, dragii mei!

    E deja vineri, săptămâna a fost plină, mi-aş dori ca mâine să ajung în locşorul meu preferat ca să prind câteva raze de soare pe pielea-mi, însă nu-mi voi permite decât o scurtă ieşire de complezenţă, căci deh, e 1 Mai, măcar o oră de răgaz merit şi eu.    Activitate mai slabă aici nici că am avut de când blogul ăsta a prins contur, însă există, şi pentru mulţi dintre voi, desigur, momente în care simţi că degetele nu-ţi cad niciodată pe tastele potrivite, şi, implicit, te temi să nu spui prea mult, prea greşit, sau dimpotrivă, prea corect.   O să vină vremuri mai bune şi pentru inspiraţia mea, sunt sigură, nu-i asta o problemă care să nu-mi dea pace. Aprilie se încheie azi. A fost o lună dezamăgitoare la început, prietenoasă la mijloc, şi fierbinte acum la sfârşit. Mă refer, desigur, la vreme. Dar, oricum ar fi, primăvara trebuie iubită.   Şi, nu uitaţi, de mâine e MAI, cea mai frumoasă din lunile de primăvară. Iubiţi-o! Weekend frumos, dragilor...

Da, atât se împlinesc azi, de când am încropit coltişorul ăsta de blogosferă. Doi ani de când am transformat locul acesta într-un salon cu tapet în tonuri de roz, peste care am aşezat tablouri în care am pictat întâmplări de viaţă, hazuri de necazuri , aspecte ale societăţii în care trăim, salon în care v-am primit cu drag pe toţi cei care v-aţi făcut obiceiul de a mă vizita ori de câte ori poftiţi a mă citi. În aceşti doi ani, deşi veţi spune că folosesc un clişeu, am evoluat odată cu locşorul ăsta. Şi când spun evoluţie, mă refer atât la scriitură, cât şi la subiectele abordate. În privinţa subiectelor abordate, aş putea motiva îndesirea lor prin faptul că de-a lungul acestor doi ani mi-am dat seama că nu doar eu şi trăirile mele contează în viaţă şi merită sesizate, şi că e păcat ca şi alte aspecte ale vieţii noastre, a tuturor, fie că vorbim de lucruri frumoase, cu care ne putem mândri, fie uneori deranjante, să nu fie expuse aici. Mie, una, îmi place să laud locul ăsta- cui îi ...

De când nu mai avem Guvern, cei de prin ministere, dacă tot freacă menta pe bani de la buget, se îndeletnicesc şi ei cu ce pot. Sunt onorată să aflu că lecturarea blogului meu se regăseşte printre sarcinile ministeriale ale MAI :)).

Deşi n-am practicat "sportul" acesta niciodată, aseară am fost curioasă să văd ce i-a adus pe oameni aici. Am ales cele mai populare, şi totodată amuzante sărciuri pe goagăl , care au împins cititori de ocazie înspre acest (deloc) umil blog. oana's blog - da, vraiment, pe mine mă găsiţi aici. tinu verezezan - credeţi-mă pe cuvânt, a trebuit să întreprind eu însămi un sărci ca să aflu ce e chestia asta. Şi am aflat- un manelist, sau ceva din aceeaşi specie. acum nimic nu ma mai bucura - nu ştiu exact ce-a căutat respectivul, însă ţin să îl anunţ că don'şoara care scrie aici nu e emo. Ba mai mult, însăşi filosofia de existenţă a blogului rezidă în bucurie:D. alei de promenada pe langa lac - nu avem nici d-astea. Încearcă în Cişmigiu. blog de gospodari - din fericire pentru cel ce-a căutat, am avut onoarea să găzduiesc aici şi astfel de personaje. Simpatice defel, nu ştiu cine ar putea să susţină contrariul. caricaturi de nunta - nunţile, în majoritate, sun...

Adineauri mi-am aruncat privirea înspre arhiva posturilor de pe blog, şi, chiar de nu sunt un geniu într-ale matematicii, am observat că numărul celor de pe anul trecut, împreună cu cele de până acum, din anul curent, însumează 400. Aşadar, împlinim (spun "împlinim" pentru că nu e doar o reuşită a mea, ci a voastră, celor ce aţi rezistat atâta vreme citindu-mă) 400 de textuleţe. Fericite, furioase, amuzante, cu poze, cu muzici alese, cu zâmbete, şi niciodată cu lacrimi. 400 de inşiruiri (reuşite, sau nu, asta doar voi o puteţi spune) de litere, cuvinte, şi rânduri. 400 de posturi în care am fost gura de aer proaspăt a unora, şi, mai recent, junghiul din coasta altora. Asta nu înseamnă nimic rău, ba dimpotrivă, o dualitate necesară. Nu-mi rămâne decât să vă mulţumesc, şi să mă entuziasmez gândindu-mă cum va fi atunci când blogul va cuprinde 4000 de posturi:). PS. Îmi revine cinstea să fac, atât mie, cât şi vouă, un mic cadou muzical, drept răsplată pentru fidelitatea a...

Să tot fie o săptămână şi ceva de când supravieţuiesc fără computer şi Internet, sau cu Internet în doze foarte mici. Nu zic că mi-au lipsit ziarele online, nici site-urile de ce-ştiu-eu ce soi, ci mi-aţi lipsit voi. Lumea de aici. Sau blogolumea , aşa cum îi place lui Flavius să o numească. Mi-au lipsit lecturile zilnice, păţaniile de blogăr, precum şi blogo-bârfele. Aseară, imediat ce am ajuns acasă şi mi-am instalat computerul (pentru că a fost internat de urgenţă de joi până vineri), am intrat pe blogu-mi ( m-a mirat cum de nu s-au depus prin colţuri şi printre randuri pânze de păianjen), şi am început răsfoirea paginilor voastre. Nu ştiu cum, dar prima pe care-am apucat s-o deschid a fost aceasta , a cronicarului Ionuţu . Ceea ce scrie el acolo exprimă exact ceea ce am simţit eu aseară, când am primit confirmarea că nu mai pot trăi fără locul ăsta. Pentru că e printre puţinele lucruri care sunt doar ale mele. Care-mi poartă amprenta, care-mi suportă fără crâcnire mâniile, şi u...

" Simt enorm şi văd monstruos. " este o celebră expresie a dramaturgului Ion Luca Caragiale. Pe lângă faptul că sintetizează percepţia aparte a acestuia asupra lumii, această abilitate a sa i-a adus nenumărate critici, venite din partea boierimii acelor vremuri, ce nu îşi dorea să vadă transpusă realitatea mahalalelor, înţesate de oameni de joasă speţă, în operele sale, şi cu atât mai puţin jucată pe scenele teatrelor româneşti. În ciuda opoziţiei presei şi a marilor boieri, scrierile lui Nea Iancu au devenit reprezentative în literatura românească, el fiind trecut chiar în rândul marilor clasici. Mai mult, realitatea socială şi personajele sale au un caracter atât de generalizat, încât pot fi cu uşurinţă adaptate celor mai diverse perioade ale istoriei noastre, inclusiv celei corespunzătoare zilelor în care ne ducem existenţa. Capacitatea aceasta de a vedea lumea şi altfel decât o fac oamenii obişnuiţi a devenit o raritate, fie pentru că uneori ne facem că nu vedem toate răs...

Iniţial n-am vrut să scriu nimic azi. Dar mi-am amintit că acesta e menit să fie postul cu numărul 300 . Da, mă mir şi eu, şi vă las şi pe voi să vă miraţi. Blogul ăsta se numără printre puţinele lucruri cu care îmi mai place să-mi ocup timpul liber. Vă mulţumesc, vouă, celor care vă chinuiţi ochii, citindu-mi posturile m u l t i c o l o r e. În rest, râdem, glumim, dar scroafa încă şade moartă în coteţ (nu-s prea sigură la ora asta care e expresia corectă, dar nici că-mi pasă) .

Era timpul sa-mi iau blogul in spinare, asemeni melcului, si sa ma mut aici... Aveam intentia de ceva timp, dar cum problemele tehnice ale 360-ului m-au suparat in ultima vreme, am decis ca e momentul potrivit... Am dedicat 3 zile numai mutarii tuturor posturilor de pe blogul vechi... Era pacat sa se piarda, zic eu, mai ales ca am "cheltuit" destul timp scriind... Nu ma plang, caci n-a fost un chin, ci o placere pe care nu mi-o puteam refuza... Orice noutate ar trebui sa reprezinte o noua sansa, si sunt de parere ca totul arata mult mai bine aici... Sper sa nu fiu nevoita sa-mi fac bagajele si de aici... Enjoy my brand new blog !