Deprimare perpetuă, de octombrie

Am făcut ochi pe la ora 8. Am deschis geamul- mirosul de iarnă de aseară se accentuase. Maşinile albe. Poieniţa de pe Tampa, albă. Vânt năprasnic, întocmai ca în toiul iernii. Bobiţele îngheţate se loveau cu putere de geam, de-ai fi zis că eşti în mijlocul unei furtuni de pietricele. Beau cafeaua în bucătărie, cu Bubu agăţat pe umăr. Vântul se înteţeşte, adunând în jardiniera de la fereastră zăpadă. Da, am zis zăpadă. În octombrie.

De supărare, o iau pe maman de o aripă şi ne ducem împreună să căutăm hainele de iarnă. Şi cizmele. Pe care pentru prima dată le-am purtat aseară- n-aş fi vrut cu niciun preţ, dar vremea nu mi-a lăsat altă opţiune. Am scos la înaintare blăniţele, mormanele de fulare şi băscuţe (daaa, am o pasiune şi pentru astea. Probleme?:D), cizmele şed cuminţi lângă un dulap, şi aşteaptă să-şi facă datoria.

Vântul s-a oprit. Dar a început, din nou, să ningă.

PS. Anul trecut prima zăpadă a fost în noiembrie. E clar că vremea a înnebunit de tot...