Doamna Toamnă nu se dă bătută



Anul trecut, pe vremea asta, toamna plecase deja, cu frunze cu tot.

Rămăseseră doar copaci golaşi, ce parcă aşteptau zăpada să-i îmbrace.

Ieri am avut ocazia să mă plimb pe o straduţă a Braşovului (din păcate, n-am avut şi camera foto), unde toamna era încă absolut splendidă, şi de unde am cules un bucheţel de frunze colorate (şi ce dacă unii vor spune că făceau asta pe vremea când erau în şcoala generală?!), pe care le-am aşezat frumos, într-un bol cu pietricele de pe birou.
Dacă tot e weekend, vă recomand, dacă nu să zăboviţi, măcar să priviţi, în trecere, Parcul Central. Prin natura lui, e un aranjament
artificial, însă toamna şi-a pus o amprentă atât de... naturală asupra-i, încât nu poate fi decât încântător ochiului.

E ultima zi de octombrie, şi probabil că mulţi dintre noi se gândesc cum şi când o fi trecut şi luna asta, sau la faptul că au mai rămas doar două luni până vom încheia orice socoteli şi cu anul acesta. Nu ştiu dacă e ceva bun sau rău, dar atâta vreme cât trecerea timpului nu ne îmbătrâneşte, ci doar ne îmbogăţeşte (experienţa, nu vă gândiţi la altele!), totul e în regulă.

Ca să dăm o notă zglobie acestei scrieri, astăzi e
Ziua Papiţoilor. Mda, Halloween. Mi-e pur şi simplu scârbă de cei pe care i-am tot auzit zilele astea discutând cu patos, despre unde şi cum vor petrece. Presimt că seara asta, prin oraş, vor bântui fel de fel de măscărici ieftini, cu apucături care mai de care mai... grozave.

All in all, să aveţi parte de un weekend relaxant, căci eu îl am deja, să beţi ceaiuri fierbinţi (anti-viroză, că tot e la modă), să vă plimbaţi prin locuri frumoase, pe care să le recomandaţi apoi şi altora:).

Comentarii

Marius Ola a spus…
Eh, un măscărici în plus sau în minus nu mai contează, că tot e campanie electorală!
Un weekend plăcut:)
Oana a spus…
@ Marius Ola: La fel si tie!
Anonim a spus…
Your blog keeps getting better and better! Your older articles are not as good as newer ones you have a lot more creativity and originality now keep it up!

Postări populare de pe acest blog

De ce îmi vine să sparg televizorul când îl văd pe Berceanu

Itinerariul unei duminici de octombrie