Ce contează azi

Ok, dacă e necesar, o spun şi eu: Guvernul-piticot a picat. Zic eu, a primit fix ce-a meritat, după cele 8 luni de mandat. Moţiunea de cenzură a constituit subiectul zilei, în ziare, la teve, pe stradă, la radio, cred că şi în Cosmos. Şi tocmai din acest motiv, n-o sa pălăvrăgesc şi eu, aici, pe aceeaşi temă. Pentru că astăzi s-au întâmplat lucruri mult mai importante.

Ştiam eu că toamna e un anotimp amăgitor. Acum e, peste o zi nu mai e. Azi, de pe coama Tâmpei au dispărut frunzele. Frunzele acelea perfect colorate, în nuanţe ideal îmbinate. Vântul le-a plimbat prin aer, le-a izbit de ferestre, de vitrine, de parbrize. Ploaia le-a condamnat la putrezire, lipindu-le de asfalt. Tălpile pantofilor le-au călcat, îngropând poezia toamnei. De-acum, au mai rămas doar crengi goale.

Tot azi, am făcut ordine în garderobă. Ca de nenumărate alte ori, am ajuns la concluzia că am prea multe haine. Şi că, implicit, acest fapt mă face să întârzii minute în şir, ori de câte ori trebuie să merg undeva. De ce? Vă zic acum. Am moştenit (printre multe altele) de la bunica mea maternă, un obicei... prost, zic unii, bun, zic eu. Obicei care constă în schimbatul hainelor de cel puţin 5 ori înainte de a ieşi pe uşa casei, enervându-i astfel pe cei ce staaaaau şi îşi lungesc urechile aşteptând. Uneori e amuzant, alteori mă face să mă întreb, eu pe mine, dacă nu cumva exagerez.
Şiii, cum ziceam, sunt prea multe haine. Şi n-ar trebui să fie, pentru că o dată la o lună-două, donez. Sau, poate că ar trebui să fie, dacă avem în vedere faptul că toamna asta mi-am achiziţionat (doar) 9 (!!!) fuste.
Or fi ele multe, dar decât să am pasiuni mai nocive, prefer hainele. Şi pantofii, of course.

Mâine, cu siguranţă că veţi ieşi din casă, pentru a purcede spre locul de muncă, şcoală, cumpărături, şi... ce mai vreţi voi. Vă sfătuiesc să vă îmbrăcaţi bine. Extrem de bine. Acum, seara, când am ajuns acasă, ningea. Şi am simţit, după câteva luni în care am crezut, ca în fiecare an, că vremea caldă va dura o eternitate, cum fulgişorii (pe jumătate lichizi, pe jumătate bocnă) se lovesc de pomeţii obrajilor. Şi de nas. Că tot veni vorba de nas, scoateţi puţin nasul pe fereastră- aşa-i că miroase a iarnă?

Că tot vorbirăm, întortocheat, si de vreme, dar şi de haine, am o... să-i zicem tot pasiune (?) pentru botoşei. Da, botoşeii sunt papuceii aceia croşetaţi, de îi poartă bebeluşii. Eh, eu am botoşei. Scurţi, medii, şi lungi. Cumpăraţi, că n-are cine să mi-i croşeteze. Astă seară i-am încălţat. Pe cei lungi. Botoşei am, ceai fierbinte, lângă, am. Îmi sună a tablou de iarnă.

Acum, spuneţi-mi şi mie, ce rost ar fi avut să parlamentez pe tema Boc-poc? De ce să mă (mai) agit pentru un guvern care nu s-a agitat pentru mine preţ de atâtea luni, când se petrec alte lucruri, mult mai importante?:D