Nervi post-electorali

Azi dimineaţă mă trezisem bine. Visasem frumos, nu aveam nasul înfundat, părea că săptămâna ce tocmai debutase va fi una normală. A se reţine- n-am zis grozavă, ci normală. Pe jumătate somnoroasă, mă duc cu maman să ne bem cafeaua. N-apucasem să citesc niciun ziar, ori să deschid televizorul, dar ea m-a pus la curent- Băse l-a luat pe Prostănac.

Încă de aseară le spusesem, ei, şi încă câtorva persoane, că lucrurile nu vor rămâne aşa. Dar nu pentru că mi-aş fi dorit, ci pentru că noaptea era lungă, iar PeDeLeii aveau tot timpul din lume ca să "aranjeze" lucrurile.

Nici rezultatul de aseară nu mă mulţumise. Pentru simplul fapt că n-am avut de unde alege, oricine-ar fi ieşit câştigăt(or) nu m-ar fi mulţumit. Geoană ar fi rămas prost, dar Băse de-abia acum îşi va arăta colţii. Nu pentru că nu şi i-ar fi arătat destul în ultimii 5 ani, dar circul ce va urma îmi ridică serioase întrebări în ceea ce priveşte normalitatea ţării. Şi nu numai a ţării, ci şi a poporului. În legătură cu asta, Ciutacu le zice bine.

Ca şi cum toate astea n-ar fi de ajuns, azi e, din nou, ziua telefoanelor. După ce în urmă cu două săptămâni
eram stresată de întrebarea "Cu cine votezi?", azi sunt înnebunită de întrebarea "Ce zici de cine a ieşit?". Păi ce Doamne iartă-mă să mai zic? Mai am ce zice? Vi se pare că, după 5 ani, Băsescu ar mai putea constitui subiectul meu preferat de discuţie? El cu tot neamul şi gaşca lui de semi-analfabeţi?

Ca să picur un strop de amuzament în postul ăsta, o să vă spun că, în viitorii 5 ani, cel mai tare mă tem de riduri. Dacă e să analizăm comportamentul băsescian din mandatul anterior, şi să îl "înteţim" cu cel puţin 30%, o să ne rezulte un comportament cel puţin despotic. Acesta va duce la îmbătrânirea populaţiei cu 15 de ani în următorii 5. Iar dacă e să adaugăm şi rata în continuă creştere a şomajului, îndatorarea către FMI, taxele şi impozitele ce vor deveni tot mai mari şi mai greu de plătit de către contribuabili, rezultă un scenariu urât, urât, urât de tot!




Comentarii

ionutu a spus…
Din cei 5 ani "cîştigaţi" azi noapte, eu îi dau maxim 2 ani lui Băse. 2 ani în care o să fie tata lor. Apoi va începe să scadă. Şi va scădea în aşa hal, încît Iliescu va fi un ursuleţ de pluş pe lîngă el. :D
Andrei a spus…
Băse nu va mai avea nimic de pierdut, pentru că oricum nu va mai putea candida. Vă dați seama cum o să fie de acum, dacă până acum a fost cum a fost?

Totuși, cu ce am greșit ca aproximativ 1/7 din viață să o trăiesc cu Băse președinte?
Oana a spus…
@ Ionutu: Daca ar fi dupa mine, eu nu i-as da doi ani. I-as da un sut, undeva:D.

@ Andrei: Intocmai ce ziceam in ultimele randuri, cu imbatranirea precoce:))
Marius Ola a spus…
Da, e ciudat, totul mi se pare absolut ciudat şi încă mă minunez:)

Postări populare de pe acest blog

De ce îmi vine să sparg televizorul când îl văd pe Berceanu

Itinerariul unei duminici de octombrie