Crăciunul perfect

Da, acesta e un Crăciun perfect. De ce? Pentru că, până mai adineauri, l-am petrecut fiind musafir.
Poate pentru că m-am săturat să fiu tot eu cea care îi primeşte pe unii şi pe alţii, care întinde mese, curăţă firimiturile de pe sub ele, şi spală mormane de veselă, ori, ce ştiu eu, o fi vrut soarta să mă fac şi eu musafiră, măcar o dată în viaţă. Pentru mâine nu am încă niciun plan de vizitare a cuiva, dar sunt deschisă oricărei invitaţii, pentru că a început să-mi placă. (Şi când mă gândesc că tot eu mă întrebam ce pisici găsesc unii de se tot trezesc la noi în vizită!)

Lăsând gluma la o parte, aste prime două zile de Crăciun au fost întru totul agreabile, dacă e să omitem personajul care, invariabil, de trei ani încoace, îmi strică măcar una din cele trei zile de sărbătoare. Dar a trecut. Dacă am reuşit să învăţ ceva anul acesta, atunci acel lucru e nesimţirea. Dar nesimţirea aia nevinovată:D. Vorbim despre asta şi la momentul bilanţului.

Nu ştiu cum sunt alţii, şi mă refer aici la cei peste 200 sosiţi pe la unităţile de primire Urgenţe, ori internaţi, dar mie, aseară, deşi nu băusem nimic (şi nu doar pentru că eram cu maşina, ci pentru că nu beau defel), mi se învârtea camera cu mine. Dacă eu, care n-am făcut abuz de absolut nimic (poate doar cozonac...) mă simţeam aşa, mă întreb cum s-or fi simţit/ind cei care au înfulecat zeci de sarmale, salate, fripturi, maionezuri, şi prăjituri... Şi ştiu că au mâncat, nu glumă, că nu degeaba astăzi îngroşau din nou cozile din hypermarket-urile deschise. Am zis-o şi o mai zic, ori de câte ori avea-voi ocazia: Ce naţie urâtă!

Hmm. Acum mă încearcă o stare ciudată. Ca-n fiecare an, în seara celei de-a doua zile de Crăciun, mă apucă melancolia. Pentru că mâine e ultima zi, pentru că mi-aş fi dorit să ţină mai mult, pentru că poate n-am reuşit să fac totul atât de bine pe cât mi-aş fi dorit, pentru că-mi plac darurile, pentru că-mi place atmosfera de braduţ luminat, pentru că îmi plac cântecelele vesele de Crăciun (dar mă exasperează cele cu leru-i ler, linu-i lin...), pentru că îmi place să am moşuleţi, lumânărele şi globuleţe răspândite prin toate colţurile casei.

Dar presupun că însăşi Sărbătoarea Crăciunului este dovada vie a faptului că minunile ţin doar 3 zile. Greşesc cumva?
În loc de alte concluzii, vă doresc rest de Crăciun cu fericire. Mă duc să îmi înec amarul într-o cană de cafea.