Fuse şi se duse. Crăciunul.

Da, acum sunt convinsă. Crăciunul e o minune, ce durează trei zile. Şi atât.

Tot ce rămâne în urma lui e bradul pe care îl mai aprindem în fiecare seară (la mine, serile se prelungesc până prin februarie), momentele frumoase petrecute alături de cei dragi, imortalizate în poze, cadourile (Ineeelul!)... şi tot ce-am mai adunat prin suflet în aste trei zile.

Astăzi am stat în casă. Din cauza vremii, care m-a făcut să fug de tot ce ar fi însemnat ieşire, şi din cauza vizitelor de ieri şi alaltăieri. I needed a break:). Şi, cum tot azi am avut timp ca între o felie de plăcintă cu brânză dulce şi încă una de cozonac made by Oana, să mai întreprind şi câte-o meditaţie, am ajuns la concluzia că ultima zi a unei sărbători (adicătelea Crăciun ori Paşte) îmbolnăveşte. Pentru că, vrând-nevrând, o petreci stând. Mai ales dacă pică duminica, iar afară e umed, şi rişti să-ţi strici şi coafura.
Şi tot stând, şi stând, şi stând, te muţi dintr-un pat în altul, mănânci, discuţi cu cei de prin casă, îţi mai treci mâna prin blăniţa animalului de companie care doarme sforăind de-a dreapta-ţi, mai dai să mai citeşti vreo 2 pagini dintr-o carte, dar te plictiseşti repede, căci stăpâna casei te cheamă la o porţie de sarmale, şi-apoi revii între pernele multe şi pufoase, iei şi telecomanda în mână- uite-aşa te îngraşi, îţi înţepeneşti încheieturile şi îţi amorţesc coloana. Curat bolnav, după o astfel de zi!

Cu regret în suflet, pentru că mi-aş mai dori încă o tură de Crăciun, ca să mai vină o dată Moşu', ţin să vă informez că, de mâine, lucrurile revin la normal. Şi mai sper că vă veţi începe săptămâna veseli, şi nu cu burţile pe-o parte de la atâta ospăţ.
PS. Dacă mai prind pe cineva că mă întreabă "ce fac de rev", e vai şi-amar de viaţa lui/ei.