Un coş cu mere roşii, zemoase şi dulci, şi crizanteme de al căror miros mă îndrăgostesc în fiecare toamnă, primit de la bunica mea adoptivă, pe care o iubesc, la rându-mi, nespus.
Astăzi am văzut un om frumos. Cu un buchet mare, din gerbera, trandafiri și crin, o combinație destul de ciudată, dar armonioasă prin tonurile de crem, roz și lavandă, învelit într-o hârtie mov pal. Îl ținea cu grijă, cumva mândru că e unul din bărbații care încă mai oferă flori. Cămașa-i era tot într-o nuanță deschisă de mov, îi completa perfect chipul încadrat de părul alb, ca zăpada. Avea o privire destul de tristă, gânditoare cumva, dar blândă și bună. Părea a fi un om citit, mâinile nu trădau muncă grea. A coborât cu o stație înaintea mea, și a pornit, probabil spre casă, cu buchetul de flori. Cel mai probabil, o soție, o soră sau o fiică au avut o după-amiază mai frumoasă. Ceea ce vreau să spun e că ar trebui să fim mai atenți în jurul nostru. Dimineața în drum spre birou, sau la întoarcere. Marea mea plăcere e să observ toată aglomerația, toate comportamentele, mai urâte sau mai frumoase, de aceea am o regulă- aceea de a nu sta cu ochii în telefon în autobuz. E ...
Dacă vreţi ca după o săptămână de muncă, să vă relaxaţi, să vedeţi nişte locuri frumoase, şi să respiraţi aerul îmbibat de mirosul frunzelor uscate de toamnă, vă recomand traseul Braşov-Buneşti. De nu vă veţi lăsa păcăliţi de pâlcurile de ceaţă întâlnite în cale, la o distanţă ce se parcurge uşor în timp de o oră (atenţie la radare, totuşi!), veţi ajunge la Mănăstirea Buneşti, ce poartă hramul Sf. Gheorghe. Ştiam de vreo 2-3 ani despre existenţa lăcaşului de cult, însă duminica trecută am fost pentru a nu ştiu câta oară invitată... şi n-am regretat că am dat curs invitaţiei. Situată într-o vale, la capătul unei şosele şerpuite (reabilitată, of course , de către CJ), mănăstirea (de maici) constă într-o bisericuţă superbă, înconjurată de chilii străjuite de nişte aranjamente florale aparte, toate extrem de bine întreţinute. De linişte... e linişte cât pentru tot Pamântul. Locul e rupt de lume, în jur sunt doar câteva dealuri, pe care s-ar putea să pască nişte oi. În rest, eşti doar tu şi...
Pentru inima mea ajunge pieptul tău, Pentru libertatea ta ajung aripile mele. De pe buzele mele va ajunge pînă la cer Ceea ce dormea în sufletul tău. În tine e iluzia de fiecare zi. Ajungi ca roua pe corole Subminai orizontul cu absenţa ta. Într-o eternă fugă precum e valul. Am spus că-n vînt cîntai Ca pinii şi catargele Ca ele înaltă si tăcută eşti. Şi te întristezi dintr-o dată ca o călătorie. Primitoare ca un drum vechi. Sălăşluiesc în tine ecouri şi voci nostalgice. Eu mă trezii şi uneori emigrează şi fug Păsări ce dormeau în sufletul tău.
Comentarii