Un dulce acrişor

 

  Ceea ce puteţi admira în poză (păcat doar că nu o puteţi şi gusta...) este dulceaţa de rubarbă. Acum două săptămâni am făcut o reţetă, de probă, iar săptămâna trecută am mai făcut una, pentru că merită efortul. Efort care nu prea se poate numi aşa, dulceaţa fiind atât de simplă încât şi un copil o poate face. 

 

  Ştiu că rubarba nu are adepţi prea mulţi, ea fiind mai mult populară în zona Ardealului, şi în special în localităţile pe unde au locuit saşii. De mică am fost obişnuită să mănânc aşa ceva, o ador, nu mi se pare ciudat (aşa cum li se pare celor care habar nu au ce depozit de vitamine şade în rubarbă) să mănânc tulpini, fie sub formă de compot, fie scufundate într-un pandişpan pufos. Rubarba se poate consuma însă şi crudă, tăiată bucăţele şi ,,tăvălită'' prin zahăr, aşa cum obişnuiesc să o consume copiii din ţările nordice. 

  Ca să revin la dulceaţa mea mirifică, vă garantez că are un gust absolut superb, bucăţelele de rubarbă capătă o textură de jeleu, ce să mai, e un deliciu perfect al sezonului, şi numai bun de îndulcit zilele reci de iarnă, peste câteva luni.