Simplu, Oana

  Dacă vara trecută vă arătam cât de sublim se scorojeşte cimentul aplicat cu nesaţ pe Bastionul Postăvarilor (şi nu doar acolo!), acum, ca prin minune, cimentul a reapărut, pe ici, pe colo, prin punctele esenţiale.   Analizaţi, aşadar, pozele din august anul trecut (le găsiţi aici ) şi pe cele de astăzi, şi comparaţi:)    

 Astăzi a fost cea mai lungă zi din an. Şi are de-a face cu solstiţiul doar parţial, pentru că solstiţiul e un nimic în comparaţie cu tevatura condamnării şi tentativei de sinucidere a lui Adrian Năstase.   A nu se înţelege că am ceva cu cineva, însă mi se pare amuzant cum în prag de vizită la penitenciar l-au apucat bolile. Aseară l-am văzut pe la o televiziune din astea zgomotoase, pe tribunul Vadim, care îi plângea de milă bietului "Adi", care e bolnav de diabet, boală descoperită acum nu ştiu câţi ani. Ok, e o boală urâtă, ştiu asta pentru ca bunicul meu o are demult, însă în etapa de dezvoltare în care a ajuns medicina, diabetul nu poate fi considerat o boală mortala. O poţi duce mulţi ani, desigur, cu puţină cumpătare la mâncare multă şi plină de glucide, cu un doctor bun şi medicamente adecvate.   Mai apoi, în momentul sosirii ambulanţei, tot Vadim o compătimea pe "doamna Dana", care vezi Doamne, în cadrul fiecarei înfăţişări la procese a plâns, a leşi...

  Ziua de ieri m-a agitat teribil. M-am dus la vot pe la ora 9, în speranţa că nu voi întâlni pe nimeni. Însă am avut surpriza ca la şcoala la care erau organizate secţiile de votare pentru strada mea şi străzile adiacente să fie coadă. În curtea şcolii mişunau zeci de oameni care ieşeau, şi alte zeci care intrau.    Înăuntru m-am certat cu un neghiob de supraveghetor sau cum s-o fi numind, care mă ghida agasant în ce urne să introduc buletinele. I-am spus că nu e cazul să mă trateze mai rău decât pe un nevăzător şi că am învăţat încă de mică să citesc, astfel încât mă descurc excelent şi singură.   M-au enervat teribil nişte mesaje primite pe telefonul mamei, de la PPDD, despre care aflu cu stupoare astăzi că s-a situat aproximativ pe un loc neaşteptat în preferinţele electoratului. Cu oameni care au mers la grătar, s-au îndopat cu mici şi bere, şi-au fiert creierii sub soarele torid, iar mai spre seară s-au prezentat la vot, niciun rezultat nu mă mai miră. ...

    Partidul Poporului, cea mai mare tâmpenie născocită de la facerea Pământului încoace, trimite mesaje, taman în ziua alegerilor.   Sunt curioasă de unde mama naibii aţi găsit numărul de telefon şi de ce tineţi neapărat să augumentaţi greaţa pe care mi-o provocaţi.

  Am sesizat, târziu cel mai probabil, căci am multe altele pe cap în perioada asta, că blogul meu s-a mutat pe blogspot.ro.    Nu ştiu cât de nouă e informaţia şi nu ştiu nici în ce măsură pe voi, cei care mai trageţi cu ochiul pe aici, vă redirecţionează de pe vechea adresa aici.   Aşadar, ori de câte ori vă e dor de Oana, tastaţi cu încredere lifeistooshorttobeunhappy.blogspot.ro .:)

  Am făcut pozele astea de acum vreo săptămână şi jumătate-două, însă de-abia acum mi-am amintit de ele. O simplă trecere prin parc, şi iată ce-am găsit:       Ultimii doi stau în punctul de observaţie :)

  De ceva vreme, orice-aş face, simt că se încadrează în categoria lucrurilor făcute pe ultima sută de metri. E într-adevăr, o perioadă de ultimă sută de metri, însa mă exasperează senzaţia asta că nu îmi ajunge timpul.    Ştiu, sunt unii oameni cărora nu le pasă nici în momentul Z, preferând să îngraşe porcul în ajun sau să recurgă la tot felul de trucuri, însă eu nu sunt aşa. Mă încadrez lejer în breasla oamenilor care fac imposibilul pentru a termina ceva cu bine, chiar dacă imposibilul înseamnă să nu dorm noaptea din pricina faptului că îmi repet în minte again and again tot ceea ce trebuie să ştiu, să reţin şi să folosesc.   Exigenţa e obositoare. Mi-am dovedit-o de nenumărate ori, însă nu pot altfel. Cred că e un lucru moştenit de la tata, chiar dacă mă încăpăţânez să cred că nu semăn cu el. El e cel mai exigent (în sensul bun) şi meticulos om pe care îl cunosc. Şi, cu toate astea, nu e ordonat. Eu sunt, şi tocmai de-asta cred că nu semănăm.  En fi...