Am făcut pozele astea de acum vreo săptămână şi jumătate-două, însă de-abia acum mi-am amintit de ele. O simplă trecere prin parc, şi iată ce-am găsit:
Astăzi am văzut un om frumos. Cu un buchet mare, din gerbera, trandafiri și crin, o combinație destul de ciudată, dar armonioasă prin tonurile de crem, roz și lavandă, învelit într-o hârtie mov pal. Îl ținea cu grijă, cumva mândru că e unul din bărbații care încă mai oferă flori. Cămașa-i era tot într-o nuanță deschisă de mov, îi completa perfect chipul încadrat de părul alb, ca zăpada. Avea o privire destul de tristă, gânditoare cumva, dar blândă și bună. Părea a fi un om citit, mâinile nu trădau muncă grea. A coborât cu o stație înaintea mea, și a pornit, probabil spre casă, cu buchetul de flori. Cel mai probabil, o soție, o soră sau o fiică au avut o după-amiază mai frumoasă. Ceea ce vreau să spun e că ar trebui să fim mai atenți în jurul nostru. Dimineața în drum spre birou, sau la întoarcere. Marea mea plăcere e să observ toată aglomerația, toate comportamentele, mai urâte sau mai frumoase, de aceea am o regulă- aceea de a nu sta cu ochii în telefon în autobuz. E ...
Dacă vreţi ca după o săptămână de muncă, să vă relaxaţi, să vedeţi nişte locuri frumoase, şi să respiraţi aerul îmbibat de mirosul frunzelor uscate de toamnă, vă recomand traseul Braşov-Buneşti. De nu vă veţi lăsa păcăliţi de pâlcurile de ceaţă întâlnite în cale, la o distanţă ce se parcurge uşor în timp de o oră (atenţie la radare, totuşi!), veţi ajunge la Mănăstirea Buneşti, ce poartă hramul Sf. Gheorghe. Ştiam de vreo 2-3 ani despre existenţa lăcaşului de cult, însă duminica trecută am fost pentru a nu ştiu câta oară invitată... şi n-am regretat că am dat curs invitaţiei. Situată într-o vale, la capătul unei şosele şerpuite (reabilitată, of course , de către CJ), mănăstirea (de maici) constă într-o bisericuţă superbă, înconjurată de chilii străjuite de nişte aranjamente florale aparte, toate extrem de bine întreţinute. De linişte... e linişte cât pentru tot Pamântul. Locul e rupt de lume, în jur sunt doar câteva dealuri, pe care s-ar putea să pască nişte oi. În rest, eşti doar tu şi...
...ci mi-e doar poftă de un răsărit. Şi de-o plimbare pe faleză, fie în liniştea dimineţii, fie pe-nserat, când Luna răsare, iar vapoarele se zăresc în larg. Când simţi mirosul sării pătrunzându-ţi nările, iar valurile lovesc nisipul, răcindu-l de fierbinţeala de peste zi. Când deja aştepţi următorul răsărit, ştiind că va fi mereu mai frumos decât cel ce tocmai a dat naştere Soarelui. *Post realizat cu sprijinul tatălui meu. (Did I manage to sound serious?)
Comentarii