Ora de insomnie

  Nu ştiu de ce nu sunt lăsată să dorm. E o stare ciudată care nu mă lasă să mă odihnesc între pernele mele mari şi prietenoase, învelită până deasupra capului, şi să visez frumos. M-am trezit in urmă cu vreo oră, oarecum agitată, cu bătăi de inimă puternice, şi bineînţeles, cu nesomn. Am sub ochiul stâng un cearcăn mai pronunţat, care nu se repetă şi sub cel drept. Nu-i problemă, o să port ochelari de soare dacă voi ieşi azi. Spun "dacă voi ieşi", pentru că am în plan să cozonăcesc. Cu multă umplutură cu mac, cu nucă, cu coajă proaspat rasă de portocale, şi cu mireasma inconfundabilă şi la care nu cred că aş putea renunţa vreodată a cozonacului copt în casă.

  Ce ziceam?  Ah, că insomnia e bună. Pentru că pot vedea cum stelele pleacă la culcare (sper ca măcar ele să poată dormi), cum Luna îmi luminează un colţ de cameră (cel mai dezordonat, din păcate...), pentru că, dacă deschid fereastra pot auzi întregul cor de păsări din cartier ţinându-şi recitalul. Ieri dimineaţă, când m-am trezit şi am renunţat la dopurile antifonice, am fost întâmpinată în noua zi de cântecul unei turturici. Nimic mai frumos.

  În fine, chiar dacă nu am avut cel mai plăcut somn de noapte, şi nici cea mai agreabilă modalitate de trezire, căci sunt eu matinală, dar chiar să mă trezesc de la ora 5 e un pic prea mult, sper că toate vor fi bune. Urmează nişte zile frumoase, pe care trebuie să le preţuim aşa cum se cuvine.

  Spor la cozonăcit şi încondeiat ouă!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce îmi vine să sparg televizorul când îl văd pe Berceanu

Itinerariul unei duminici de octombrie