Postări

Declarație

Imagine
  De dragul tău, aș fi învățat să iubesc și iarna...

Percepții

Imagine
  Aseară am schimbat câteva vorbe cu un director de instituție culturală brașoveană. Răspunzând la felicitările mele, mi-a împărtășit cât de important e să aibă un feedback pozitiv la ieșirea oamenilor din sala de spectacol și despre câtă mulțumire îi aduc zâmbetele spectatorilor. M-a impresionat faptul că încă mai există oameni, așa naivi, cum sunt și eu, care speră ca prin munca lor să aducă bine în viața altora. Că mai sunt persoane care înțeleg că lumea e mult prea ocupată, preocupată și stresată de viața cotidiană ca să mai suporte filme tragice, lacrimi și certuri. Le este suficient ce trăiesc zi de zi, no need for more. De asta au fost sălile de cinema pline la filmul Teambuilding. Pentru că, în ciuda faptului ca e o comedie de moravuri, filmul te face să râzi, sincer și cu poftă. Iar noi suntem un popor învățat să nu râdă. Ci să fie înverșunat și încruntat. Astăzi, în schimb, am participat la o liturghie urmată de o slujbă de pomenire. Mi-a prins bine, până la momentul în c...

Conversație de seară

Imagine
În timp ce o ținea în brațe, îi spuse: - Îți pot auzi și simți inima. - Și eu pe a ta. Nu e frumos? - Ba da...  

Din vis

Imagine
  Se făcea că se întâlniră, aparent pe neașteptate. Ea nu mai voia să vorbească și, pur și simplu, l-a îmbrățișat. Așa, cât a putut de strâns, cu puterea ei de om mic, dar cu dor mare. L-a îmbrățișat, și nu s-au mai dezlipit. S-au așezat pe o băncuță, ea și-a culcat capul în brațele lui. I-a mângâiat obrajii, cu barba crescută de-o zi, i-a privit ochii și i-a sorbit buzele frumoase. I-a mângâiat și pielea de pe braț, exact care îi păruse mereu ca fiind extrem de fină pentru un bărbat. El îi vorbea. Ce anume? Nu știe, nu își amintește. Era prea concentrată să absoarbă cât mai mult din senzațiile pe care reîntâlnirea i le trezise. Era acel tip de moment pe care își dorea să îl poată trăi mereu și mereu, până la nesfârșit. ...se trezi din vis cu degetele mișcând, în ritmul mângâierii din vis. Și simți o liniște și o fericire, cum doar atunci când se trezea alături de el mai simțise. Simțea în fiecare nerv din corp atingerea din vis, parfumul lui, privirea și vocea, dar nu și vorbele.....

Nespuse

Imagine
  Se opriră pe o plajă aproape pustie, pe care o vedeau prima dată. S-au așezat să privească cum se întrepătrund înserarea și marea, înghițind ziua, ca s-o înlocuiască cu întuneric și vânt răcoros. Corpurile lor curgeau neîntrerupt unul în celălalt, prin braţele şi degetele împreunate. Din afară, ar fi putut părea o clipă minunată. Și, oarecum, așa și era. Dar câteodată intervine frica asta, care apare ca de nicăieri și mușcă înfometată. Își simțea inima bătând în afara limitelor corpului ei și asta o speria teribil. - Nu-mi mai aparțin, se gândea aproape cu groază. Sunt toată iubire pentru omul ăsta. N-o fi nesăbuință? Nebunie? Se simțea atât de vulnerabilă c-aproape ar fi putut plânge. Sentimentul ăsta îi apăsa sufocant pe piept. Ar fi vrut să-l poată scoate de acolo și să i-l arate. Dar cum să-i zică asta? Te iubesc dar mi-e și mi-e frică să te iubesc atât. Cum ar fi putut să-i explice? Ce să-i explice? Mai târziu, pe drum, în mașină, și-a găsit curaj doar cât să-l...

Ipocrizia culturală

 Au trecut doar patru zile de când a fost sărbătorită, cu mare demagogie, Ziua Culturii Naționale. Cu porți deschise la diverse muzee, cu copii recitând poezii eminesciene... Ieri, însă, am aflat cu toții că există instituții de cultură aflate în pragul închiderii din pricina faptului că nu își mai permit să achite facturile pentru utilități.  Și nu, nu e vorba să le achite pentru ca angajații să își desfășoare activitatea la temperaturi de +23 de grade, ci pentru a asigura microclimatul adecvat colecțiilor pe care le adăpostesc...  Căci, da, nu poți expune sau conserva tablouri, nu poți avea pereți fără igrasie, nu poți conserva artefacte antice și nici fosile oricum, oriunde, și la orice temperatură. Nu poți conserva și dezvolta colecții de cărți în biblioteci în care se formează umezeală, îți poți forța angajații să îmbrace haine peste haine  dar, nu poți avea pretenția de la cei care calcă pragul acestor instituții de a-și face vizita îmbrăcați în costume de ski,...

De An Nou

  Ai simțit vreodată că îți crapă pieptul de dor, supărare și regret? Ai simțit vreodată că ai da sau face orice ți s-ar cere ca să iei niște momente înapoi și sa le poți înlocui cu altele? Ai dorit vreodată să fi știut să te comporți altfel decât ai facut-o? Sau să iei înapoi tot ce ai oferit, pentru că ai oferit prea mult, prea sincer și prea naiv? Ai petrecut zile nemâncând, nopți nedormind, luni zbătându-te de unul singur să găsești un drum lin, pe care să o apuci? Te-ai întors în locuri unde ai fost fericit dar în care ai și plâns cu sânge? Ai privit la poze rememorând un parfum, un glas, o dorință? Parfum dispărut, glas tăcut, dorință stinsă. Ai plâns vreodată atât de mult încât pe chip lacrimile ti-au sapat riduri? Ai trăit atâta nesomn încât părul să îți albească iar trupul să îți slăbească? Încrederea în tine și raționamentul sa ți le pui la indoiala, întrebându-te dacă ai făcut sau nu o greșeală? Umană, da, dar nepermisă de un tiran. Te-ai epuizat vreodată doar ca să î...